x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania condiţionează finanţarea UE, de respectarea normelor statului de drept

Germania condiţionează finanţarea UE, de respectarea normelor statului de drept

04 Iun 2020   •   21:31
Germania condiţionează finanţarea UE, de respectarea normelor statului de drept

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene va condiţiona acordarea fondurilor comunitare destinate relansării post-pandemie de respectarea normelor statului de drept, conform unui proiect de document obţinut de agenţia de presă Reuters.

Germania va prelua la 1 iulie Preşedinţia Consiliului UE. Guvernul de la Berlin vrea să condiţioneze accesul ţărilor europene la fondurile oferite prin planul comunitar de redresare economică post-pandemie de respectarea valorilor comunitare, inclusiv a normelor statului de drept, un semnal adresat în primul rând Poloniei şi Ungariei.

"Planul de relansare trebuie să se bazeze pe solidaritate, coeziune şi convergenţă, prin respectarea totală a valorilor noastre, a drepturilor şi a normelor statului de drept", relevă un proiect de document politic elaborat de Guvernul Angela Merkel în perspectiva mandatului german la conducerea Consiliului UE.

Documentul este semnat şi de Portugalia şi Slovenia, care vor deţine pe rând Preşedinţia semestrială a Consiliului UE în 2021.

Liderii celor 27 de state UE şi ai instituţiilor comunitare se vor reuni pe 19 iunie pentru a analiza planul de relansare economică propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro, şi proiectul de buget multianual de 1.100 de miliarde de euro.

Conform sistemului propus de Germania, Comisia Europeană ar putea propune suspendarea accesului la fonduri UE sau retragerea fondurilor alocate dacă o ţară încalcă normele statului de drept, iar blocarea procedurii de sancţionare ar fi decisă prin majoritate simplă la nivelul Consiliului European.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: conditionare finantare ue