CGIL, cea mai mare confederaţie sindicală din Italia, se opune planurilor Executivului de a tăia sumele alocate pentru asistenţa socială, serviciile publice şi investiţii, în timp ce confederaţia sindicală UIL vrea ca bugetul să includă măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei muncitorilor, după o serie de accidente la locul de muncă.
Greva de vineri este o provocare pentru Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni, care este criticat de muncitorii nemulţumiţi de eforturile destinate reducerii cheltuielilor publice, în ideea de a aduce finanţele Italiei în linie cu regulile UE.
Protestul de vineri nu este sprijinit de CISL, a treia mare confederaţia sindicală din Italia. Cu toate acestea, liderul sindicatului CGIL, Maurizio Landini a spus la un miting organizat la Bologna că gradul de participare la greva de vineri este unul ridicat. "Pieţe pline ca acestea arată că suntem pe drumul cel bun", a spus Landini.
În pofida presiunilor la adresa finanţelor publice, Guvernul de la Roma a aprobat luna trecută un buget care include reduceri de taxe şi majorări de cheltuieli în valoare de aproximativ 24 de miliarde de euro, prin măsuri precum diminuarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale pentru cei cu venituri mici şi medii.
Deşi, iniţial, greva de vineri era programată să dureze timp de 24 de ore, ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, a semnat recent un ordin care limitează încetarea lucrului în sectorului transporturilor la maximum patru ore, în ideea de a limita perturbările.