Peste 170 de rechini au fost capturaţi - dintre care 50, ucişi - în cadrul unui controversat program desfăşurat în vestul Australiei, arată cifrele oficiale publicate miercuri. Programul a fost lansat în luna ianuarie, după mai multe atacuri mortale asupra celor aflaţi în apă, relatează AFP, citată de Agerpres. Programul a fost aprobat de autorităţile locale pentru plajele de pe coasta occidentală, după ce şase oameni au murit muşcaţi de rechini în ultimii doi ani în apele australiene.
Apărătorii mediului au protestat, apreciind că programul încalcă reglementarea care interzice capturarea rechinilor albi, specie ameninţată de dispariţie. Autorităţile au replicat că este vorba de protejarea înotătorilor.
În cadrul perioadei de probă, între 25 şi 30 aprilie, s-au instalat sisteme de prindere cu momeli la 1 km în largul celor mai frecventate plaje din statul West Australia. Conform cifrelor publicate miercuri, au fost prinşi 172 de rechini, iar cei mai mari (peste 4,5 m lungime) au fost ucişi. Circa 90 au fost eliberaţi după ce li s-au pus cipuri.
Ministrul Pescuitului din statul West Australia a apreciat că această metodă este un succes, reuşind să restabilească încrederea celor veniţi să înoate. "Politica noastră bine ţintită a vizat cele mai periculoase specii din apele noastre: rechinii albi, rechinii-tigru şi rechinii-buldog. Nu vom şti niciodată dacă rechinii capturaţi ar fi atacat vreodată pe cineva, însă guvernul nostru va pune mereu mai mult preţ pe viaţa oamenilor", a spus ministrul.
Guvernul statului a cerut executivului federal permisiunea să continue acest program trei ani. Opoziţia laburistă afirmă totuşi că niciun studiu ştiinţific nu a dovedit eficienţa noului program.
"Nu s-a elaborat nimic care să confirme în mod ştiinţific impresia guvernului din West Australia că plajele sunt mai sigure", a declarat la postul de radio ABC Dave Kelly, purtător de cuvânt al laburiştilor pentru pescuit.