x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul britanic, optimist privind un acord cu UE pentru Irlanda de Nord

Guvernul britanic, optimist privind un acord cu UE pentru Irlanda de Nord

15 Ian 2022   •   21:30
Guvernul britanic, optimist privind un acord cu UE pentru Irlanda de Nord

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a exprimat optimism asupra perspectivelor ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană privind problemele comerciale apărute în provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit, informează agenţia Associated Press.

Liz Truss s-a întâlnit vineri cu Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi negociator pe tema Brexit. "Am avut discuţii constructive cu Uniunea Europeană. Acum intenţionăm să trecem la negocieri intense pentru a identifica o soluţie negociată de rezolvare a problemelor foarte reale ale locuitorilor Irlandei de Nord", a afirmat Liz Truss.

"Cred că putem ajunge la un acord. Eu vreau să înregistrăm progrese. În mod evident, dacă nu înregistrăm progrese, va trebui să căutăm alternative, dar dorinţa mea absolută este să ajungem la un acord funcţional pentru populaţia Irlandei de Nord", a subliniat Liz Truss.

Într-un comunicat comun, Lizz Truss şi Maros Sefcovic afirmă că discuţiile au fost "cordiale" şi că se vor întâlni din nou pe 24 ianuarie, după negocieri "intense" între delegaţii.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au disensiuni asupra aplicării prevederilor Acordului Brexit. Guvernul de la Londra refuză să aplice controalele vamale la limita administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, deşi a asumat acest angajament în momentul stabilirii relaţiilor comerciale post-Brexit. Marea Britanie cere modificarea Protocolului.

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: acord Irlanda de Nord