x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hamas a executat cinci palestinieni condamnați pentru crime și spionaj în favoarea Israelului

Hamas a executat cinci palestinieni condamnați pentru crime și spionaj în favoarea Israelului

04 Sep 2022   •   12:00
Hamas a executat cinci palestinieni condamnați pentru crime și spionaj în favoarea Israelului
Sursa foto: Hepta

Autoritățile Hamas au executat cinci palestinieni în Gaza. Aceștia au fost condamnați pentru crime și spionaj în favoarea Israelului. Execuțiile sunt primele din 2017 în teritoriile palestiniene, potrivit Reuters.

Islamiștii Hamas, la putere în Gaza, au executat duminică cinci palestinieni, doi dintre ei pentru acuzații de spionaj în favoarea Israelului care datează din 2015 și 2009, a anunțat Ministerul de Interne.

Execuțiile din zori, prin spânzurare sau prin împușcare, au fost primele din 2017 în teritoriile palestiniene. Cazurile anterioare de aplicare a pedepsei capitale în Gaza au atras critici din partea grupurilor pentru drepturile omului.

Anunțul oficial nu a furnizat numele complet al condamnaților. Potrivit anunțului, trei dintre persoane au fost condamnate pentru crimă. Cei doi spioni condamnați, în vârstă de 44 și 54 de ani, au oferit Israelului informații care au dus la uciderea palestinienilor, au explicat autoritățile palestiniene.

„Execuția a fost efectuată după încheierea tuturor procedurilor legale. Hotărârile au fost definitive, cu aplicare obligatorie, după ce tuturor celor condamnați li s-a acordat dreptul deplin de a se apăra", se arată în comunicat.

Informația nu a putut fi confirmată din surse independente.

Grupurile palestiniene și internaționale pentru drepturile omului au condamnat pedeapsa cu moartea și au îndemnat Hamas și Autoritatea Palestiniană, care exercită o autonomie limitată în Cisiordania ocupată de Israel, să pună capăt acestei practici.

Legislația palestiniană spune că președintele Mahmoud Abbas are ultimul cuvânt în ceea ce privește posibilitatea de a efectua execuții.

Din 2007, de când Hamas a preluat controlul asupra Gaza de la Abbas, instanțele sale au condamnat la moarte zeci de palestinieni și au executat 27 până în prezent, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hamas