x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Harris şi Trump, în cursă foarte strânsă în şapte state cheie

Harris şi Trump, în cursă foarte strânsă în şapte state cheie

de Redacția Jurnalul    |    11 Oct 2024   •   21:15
Harris şi Trump, în cursă foarte strânsă în şapte state cheie

Vicepreşedinta americană Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, şi fostul preşedinte Donald Trump, candidatul Partidului Republican, se află într-o cursă foarte strânsă în şapte state cheie (aşa-numitele 'swing states') care ar putea decide rezultatului scrutinului prezidenţial de la 5 noiembrie, arată un sondaj Wall Street Journal publicat vineri, transmite Reuters.

Sondajul o arată pe Harris cu un avans marginal de 2 puncte procentuale în Arizona, Georgia şi Michigan, în timp ce Trump conduce cu 6 puncte în Nevada şi un punct în Pennsylvania. Cei doi sunt la egalitate în Carolina de Nord şi Wisconsin.

Sondajul, întreprins pe 600 de alegători înregistraţi în fiecare din aceste state în intervalul 28 septembrie - 8 octombrie, are o marjă de eroare de +/-4 puncte procentuale în fiecare stat.

Sondajele în statele cu alegători indecişi pot fi un indicator important dat fiind că rezultatele din fiecare stat vor determina componenţa Colegiului Electoral şi votul acestuia, care va stabili învingătorul alegerilor, fiind probabil ca aceste şapte state 'swing' să fie decisive.

Harris ar obţine o majoritate restrânsă în Colegiul Electoral dacă ar câştiga în statele în care sondajul WSJ o arată pe primul loc.

Kamala Harris, fost senator american, procuror general al Californiei şi procuror local, caută să prezinte o viziune proaspătă pentru Statele Unite şi să revigoreze coaliţia democraţilor de votanţi tineri, persoane de culoare şi femei din suburbii, atrăgând în acelaşi timp o parte dintre votanţii republicani.

O majoritate de alegători au spus că îl susţin pe Trump în problemele economiei şi imigraţiei, însă tot o majoritate au fost de părere că Harris ar face o treabă mai bună când vine vorba despre locuinţe, asistenţă medicală şi grija pentru oameni ca ei, arată sondajul WSJ.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: harris trump cursa state