x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hezbollah amenință: Armata americană va plăti preţul uciderii generalului Soleimani

Hezbollah amenință: Armata americană va plăti preţul uciderii generalului Soleimani

05 Ian 2020   •   21:00
Hezbollah amenință: Armata americană va plăti preţul uciderii generalului Soleimani

Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani reprezintă o „nouă etapă” pentru Orientul Mijlociu, a estimat, duminică, liderul Hezbollahului libanez, Hassan Nasrallah, care a susţinut că armata americană este cea care „va plăti preţul” pentru acest asasinat, consemnează agenţiile AFP şi DPA.

„Pedeapsa justă pentru prezenţa americană în regiune, contra bazelor militare americane, navelor americane, a fiecărui ofiţer şi soldat din zonă”, a spus Nasrallah, într-o intervenţie televizată. El a cerut să nu fie atacaţi cetăţenii americani civili, întrucât „bătălia, confruntarea, pedeapsa justă este pentru cei care au executat (operaţiunea) şi armata americană este cea care a înfăptuit crima şi asasinatul” generalului Soleimani şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene.

„Atunci când sicriele cu soldaţi şi ofiţeri americani (...) vor începe să sosească în SUA, Trump şi administraţia sa vor înţelege că au început să piardă regiunea”, mai susţine Nasrallah, acesta fiind de părere că atacul în care a fost ucis Soleimani vineri la Bagdad marchează o „nouă etapă” pentru Orientul Mijlociu.

La rândul său, Hossein Dehghan, un general consilier militar al ghidului suprem iranian a declarat canalului iranian CNN că riposta Iranului „va fi cu siguranţă militară şi împotriva instalaţiilor militare” americane. „America este cea care a început războiul (...), prin urmare ei trebuie să accepte ca reacţiile să fie adaptate cu acţiunile lor”, a spus generalul citat.

Iranul a promis răzbunare „la momentul şi locul potrivit”, după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, artizan al strategiei militare iraniene în Orientul Mijlociu. El conducea Forţa Quds, unitate specială din corpul Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe. Pe seama lui SUA au pus atacuri soldate cu moartea a numeroşi militari americani în regiune.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: hezbollah