Fosta “Primă Doamnă” a Americii, Hillary Clinton, începe să recupereze procentele pierdute în faţa contracandidatului său, Barack Obama. Ea a cîştigat în Pennsylvania un vot decisiv.
Alegerile primare din Pennsylvania, care, după numărarea a 90% din voturi, anunţau victoria lui Hillary în faţa lui Obama cu o diferenţă de 10%, erau considerate de analiştii politici ca “un act de supravieţuire politică” a fostei “Prime Doamne” a Americii pentru învestitura democrată în cursa pentru Casa Albă. Acest avans nu numai că o menţine în competiţie, dar îi dă şanse şi mai mari să îl depăşească, în următoarele zece confruntări, pe contracandidatul său, scrie presa americană. Între acestea, două vor fi mai dificile, cea din statul Carolina de Nord, unde Obama este favorit, şi cea din Indiana, unde cei doi candidaţi sînt “umăr la umăr”.
BANII VORBESC. Mai e însă ceva şi mai important: fondurile de campanie. Obama e “avut”, adunînd de la susţinători 45 de milioane de dolari, în timp ce Hillary e deja datornică, aşa că ea va trebui să ducă, în plus, lupta pentru a convinge donatorii să cotizeze cît mai mult în contul ei. Pînă una-alta, în Pennsylvania, Hillary a avut parte de o surpriză plăcută din partea lui Richard Mellon Scaife, un “inamic” al soţului ei, Bill Clinton, în “scandalul Lewinsky”, pe care ea îl acuzase că fusese “instigatorul unei ample conspiraţii de dreapta” împotriva fostului preşedinte, prin publicaţia lui, Pittsburgh Tribune-Review. În acelaşi ziar, Scaife a lăudat-o pe Hillary, înainte de alegerile primare din Pennsylvania, scriind că ea este “alegerea inteligentă” pentru americani, iar Obama, “un pariu riscant” pentru ei. Scaife a recunoscut că şi-a schimbat părerea despre Hillary după ce ea i-a răspuns timp de 90 de minute la întrebările lui într-un interviu.
sanziana.stancu@jurnalul.ro