Franţa se confruntă cu un "nivel ridicat de ameninţare" teroristă, dar dispune de asemenea de un plan de vigilenţă "deosebit de ridicat", a declarat marţi preşedintele francez Francois Hollande, a doua zi după atentatul comis într-un târg de Crăciun la Berlin, potrivit AFP.
"Avem un nivel ridicat de ameninţare şi avem un nivel şi un plan de mobilizare şi vigilenţă deosebit de ridicate, de asemenea,", a declarat şeful statului, în finalul unei întrevederi cu preşedintele Senegal, Macky Sall.
În 2015 şi 2016, Franţa a cunoscut mai multe atentate sângeroase, între care un atac la Nisa (sud-est), cu un camion care a intrat în plin într-o mulţime, atentat soldat cu 86 de morţi la 14 iulie, chiar de ziua sa naţională.
"Aş dori să-mi exprim, în numele Franţei, solidaritatea şi compasiunea faţă de Germania, care tocmai a fost lovită de un atac terorist la Berlin" (12 morţi), a declarat Francois Hollande, în preambulul declaraţiei sale de presă.
El a precizat că "va vorbi direct" cu Angela Merkel în "această după-amiază" pentru a-şi exprima "compasiunea" şi "sprijinul".
"Franţa ştie ce înseamnă un atac terorist, că aceasta poate provoca durere şi de asemenea nefericire şi cât trebuie să fim de uniţi şi solidari. Şi aceasta e necesar pentru o ţară când este lovită şi trebuie pentru toată Europa şi aşa trebuie pentru lumea întreagă în faţa ameninţării teroriste", a subliniat el.
"Aici în Franţa, toate dispoziţiile au fost deja date pentru ca noi să putem să securizăm pe cât posibil toate locurile şi în special târgurile de Crăciun şi alte asemenea activităţi", a precizat şeful statului francez.
Târgul de Crăciun de pe Champs-Elysees din Paris figura printre cele zece ţinte potenţiale vizate de şase indivizi arestaţi recent în Franţa, care plănuiau un atentat la 1 decembrie în regiunea pariziană.
Ministrul francez de interne Bruno Le Roux le-a cerut marţi francezilor "să se distreze", dar în acelaşi timp "să fie prudenţi" în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului. "Cer vigilenţă fiecăruia, cer să nu existe un climat de teamă. Vom asigura protecţia teritoriului nostru şi a concetăţenilor noştri", a asigurat Bruno Le Roux la postul de radio Europe 1. AGERPRES