x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hollande, socialistul, nu iubește săracii. Cine face aceste afirmații despre președintele Franței

Hollande, socialistul, nu iubește săracii. Cine face aceste afirmații despre președintele Franței

05 Sep 2014   •   00:00
Hollande, socialistul, nu iubește săracii. Cine face aceste afirmații despre președintele Franței

Apariția în librării a volumului „Merci pour ce moment”, în care fosta primă doamnă a Franței Valerie Trierweiler rememorează evenimente din perioada petrecută la Palatul Elysee, alături de preşedintele Francois Hollande, a provocat vii reacții în rândul clasei politice, în presă, precum şi pe rețelele sociale din Hegaxon, relatează AFP.

Precedat de o eficientă campanie de promovare, volumul a apărut în 200.000 de exemplare, editarea lui fiind un secret bine păstrat, inclusiv pentru Palatul Elysee. Tiparul s-a realizat în Germania, iar cartea, lansată joi, conduce deja în topul vânzărilor de pe portalul Amazon. O carte-surpriză care aduce publicului detalii despre experiența la Palatul Elysee a celei care ar fi putut deveni „Primă Doamnă” cu acte n regulă, dar n-a fost să fie. Trierweiler nu a fost căsătorită cu Hollande, dar au trăit mpreună ani buni. Mai precis, nouă. Cei doi s-au despărțit n luna ianuarie, după ce revista mondenă Closer a dezvăluit relația amoroasă secretă dintre președinte și actrița franceză Julie Gayet.

Cartea apare în momentul în care popularitatea şefului statului este la un nivel foarte scăzut şi în care poziția acestuia în plan politic este slăbită după recentul său viraj socio-liberal.
Preşedinția nu a reacționat încă, însă premierul Manuel Valls a făcut apel la „respect pentru viața privată şi la demnitate în această dezbatere publică”.

Fostă jurnalistă de succes, Valerie Trierweiler, care a părăsit Palatul Elysee în ianuarie 2014, după ce ziarele au dezvăluit legătura lui Hollande cu Gayet, îl descrie pe fostul său partener de viață ca pe un om rece, obsedat de sondajele de opinie şi disprețuitor față de cei săraci în pofida faptului că este un politician socialist.

„S-a prezentat ca un om care nu-i iubeşte pe cei bogați. În realitate, preşedintele nu-i iubeşte pe cei săraci. El, omul de stânga, îi numeşte în discuțiile particulare 'știrbii' (sans-dents) şi este foarte mândru de umorul său”, a scris Valerie Trierweiler, care ani în şir a fost ziarist pe teme politice, iar în prezent semnează cronici literare la Paris Match.

Ministrul Segolene Royal, fostă parteneră de viață de lui Hollande şi mama celor patru copii ai acestuia, a încercat să minimalizeze aceste aprecieri, dar cuvintele atribuite lui Francois Hollande despre săraci sunt intens comentate de internauți. Pe Twitter, hashtagul #sansdents a intrat rapid în topul celor mai vehiculate subiecte.

Formula atribuită preşedintelui este „abjectă”, a apreciat preşedintele Frontului Național, Marine Le Pen, care crede că, „dacă a fost pronunțată, ar arăta o față (a preşedintelui) care îi va ruina definitiv imaginea”.

Imediat după despărțirea lui Valerie Trierweiler de Francois Hollande, mai multe edituri i-au oferit acesteia sume mari de bani, pentru a-și scrie memoriile. |n cele din urmă editura Les Arenes a obținut contractul, potrivit Huffington Post. Sursa citată susține că revista Paris-Match ar urma să dea publicității fragmente generoase din această carte.
 

×