În Elveţia a fost creată o linie telefonică dedicată tuturor celor care se tem că la 21 decembrie 2012 va fi sfârşitul lumii, relatează 20Minutes. Dar nici Franţa nu stă cu mâinile în sân până la data fatidică. Postul de televiziune La Chaine de la Fin du Monde, dedicat sfârşitului lumii, a fost lansat de canalul SyFy, deţinut de compania americană NBC Universal.
Emite până la 21 decembrie
La Chaine de la Fin du Monde va începe să emită chiar de vineri, până la data de 21 decembrie, precizează cotidianul francez Le Nouvel Observateur. Noua televiziune va oferi "o altă perspectivă asupra sfârşitului lumii" şi va emite timp de o lună de zile, până pe 21 decembrie, când "se presupune că va fi sfârşitul lumii". La Chaîne de la Fin du Monde difuzează filme, seriale şi documentare, între care "Survivors", "Invasion", "The Body Snatchers", "War of the Worlds", "American Warships", dar şi o emisiune specială dedicată "sfârşitului lumii".
Noua televiziune este disponibilă exclusiv pe platforma CanalSat din Franţa şi îi pregăteşte pe francezi "pentru ultima zi din viaţa lor".
Crezi nu crezi, sună la linia specială!
Georg Otto Schmid se ocupă de un centru de informaţii referitoare la religii şi secte, în Zurich. După ce a primit o sută de apeluri referitoare la Apocalipsa anunţată pentru finele lui decembrie viitor, el a decis să creeze o linie specială, unde cei care cred sau cei care nu cred în teoria sfârşitului pot să-şi verse oful. Oricum, mărturiseşte proprietarul, sunt deja unii care au demisionat de la locul de muncă, alţii dau buzna în magazine pentru aprovizionare, reacţiile fiind dintre cele mai diverse în apropierea pretinsei date fatidice, relatează 7sur7.be.
Profit din naivitate
Nebunia sfârşitului lumii cunoaşte cele mai diverse forme. O firmă elveţiană specializată în producerea de alimente destinate supravieţuirii în condiţii vitrege şi-a sporit de cinci ori vănzările. Un grup de persoane a închiriat deja un buncăr în Alsacia, în Franţa, pentru a-şi petrece noaptea de 20 spre 21 decembrie acolo.
De altfel, chiar seriosul post de televiziune National Geographic Channel din Franţa lansează un concurs care are ca premiu un adăpost antiatomic, dedicat celor care chiar cred că sfârşitul lumii vine la 21 decembrie. Adăpostul, din beton armat, poate găzdui şase persoane, are opt metri pătraţi, poate face faţă oricărei catastrofe naturale, chimice sau nucleare. Are supapă de decompresie, ziduri de 25 de centimetri grosime, paturi suprapuse, iluminare cu generator, măşti de gaze şi conserve cu mâncare pentru situaţiile de urgenţă. Şi o singură problemă. Majoră. Cântăreşte 25 de tone.
Teoriile hollywoodiene despre sfârşitul lumii spun că în timpul solstiţiului de iarnă, la 21 decembrie, va avea loc Apocalipsa. Însă abordarea mercantilă şi turistică a evenimentului a fost denunţată de organizaţiile indigene din America Centrală şi Mexic, care au reproşat guvernelor şi antreprenorilor că au denaturat sensul acestei sărbători. Într-un interviu acordat AFP, liderul indigen Alvaro Pop a criticat interpretarea hollywoodiană a acestei date, care ar marca în realitate doar încheierea unui ciclu din calendarul maya.
Teorie contrazisă
Totuşi, cei care încearcă să demonstreze că nu ne apropiem deloc de sfârşitul lumii, aşa cum o ştim, sunt destui. Printre ei, Kristine Larsen, profesor de astronomie la Universitatea de Stat din Connecticut.
Ea ţine prelegeri şi scrie articole despre felul în care profeţiile privind Apocalipsa au sens doar pentru ignoranţi faţă de ştiinţă şi necunoscători, în adevăratul sens, ai calendarului mayas.
"Calendarul lor este reprezentat în cicluri. Unul dintre aceste cicluri se numeste Bak'tun, sau Marele An, care durează 144.000 de zile. Să ne gândim la încheierea unui asemenea ciclu ca la sfârşitul unei decade sau al unui secol, pentru noi. Este o perioadă mult mai cuprinzătoare şi mai importantă decât un an, dar nimic mai mult", declară doamna Larsen.
Conform profesoarei, actualul "Mare An" se încheie în 2012, însă această finalizare nu prezice nimic mai mult decât începerea unui nou ciclu. Este, afirmă astronomul, echivalent cu a privi un calendar ce se termină în data de 31 decembrie şi a avea convingerea că acest lucru coincide cu sfârşitul lumii. Singura temere a cercetătoarei este aceea că, aflaţi încă sub influenţa ideilor promovate pe toate mediile, peste tot în lume vor apărea cazuri de oameni în stare să îşi facă rău fie lor, fie altora, de panică sau din convingere că sfârşitul şi aşteaptă după colţ.
Al 183-lea “sfârşit”
Până una-alta, ca la fiecare “sfârşit de lume”, mai adăugăm o experienţă în plus. Anunţul privind data de 21 decembrie n-ar fi decât al 183-lea pe această temă! Ce mare lucru? Să lăsăm site-urile Internet să se dezlănţuie pe tema asta, să duduie forumurile, să circule insultele, să zburde amuzamentele sau teama. Oamenii simt nevoia să “toace” mărunt, din când în când, câte o grozăvie.
Mexicul abia aşteaptă
Ştim sigur că măcar unii vor profita de pe urma acestei isterii: Mexicul, care se aşteaptă la un val turistic în staţiunile balneare din estul ţării, precum şi la siturile arheologice din regiune. La Cancun, situat în statul Quintana Raoo, unul dintre cele cinci state mexicane în care s-a dezvoltat lumea maya – hotelierii se pregătesc pentru o rată de ocupare de 90%, un balon de oxigen pentru această destinaţie afectată din 2009 de criza economică mondială.
Aşteptarea “Sfârşitului unei ere”, sloganul turistic al Cancunului, a fost cu siguranţă benefică pentru această destinaţie, pentru că cifrele actuale reprezintă o creştere de cel puţin 9% faţă de cele de anul trecut, după cum a declarat pentru AFP preşedintele Asociaţiei hotelierilor din Cancun.