x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ianukovici sau Timoşenko... Cine ar conveni mai mult Chişinăului?

Ianukovici sau Timoşenko... Cine ar conveni mai mult Chişinăului?

de Vitalie Calugareanu    |    18 Ian 2010   •   00:00

Alegerile de duminică din Ucraina au fost urmărite cu mult interes şi la Chişinău. Autorităţile Republicii Moldova mizează pe faptul că noul preşedinte ucrainean va sprijini acţiunile Chişinăului în soluţionarea diferendului transnistrean. Unii experţi în problema transnistreană sunt, însă, sceptici. Potrivit lor, până acum, regimul ilegal de la Tiraspol a reuşit să ademenească cu bani exponenţi ai tuturor fostelor administraţii de la Kiev.

Republica Moldova este interesată de o Ucraină stabilă politic şi previzibilă ca partener şi vecin. Unii analişti politici moldoveni consideră că oricine ar câştiga turul doi al alegerilor din Ucraina ­ va fi nevoit să continue politicile proeuropene ca singură şansă de modernizare a Ucrainei.

Ex-preşedintele moldovean Petru Lucinschi consideră că Iulia Timoşenko poate învinge în turul doi după schema ultimelor alegeri prezidenţiale din România - adică, majoritatea celor care au votat în primul tur pentru Serghei Tighipko, Arsenii Yaţeniuc şi Victor Iuşcenko s-ar putea orienta, în turul doi, către Iulia Timoşenko pe care o percep, după primul tur, ca pe "un rău mai mic".

Dar care din cei doi candidaţi la Preşedinţia Ucrainei, ieşiţi în turul doi, ar avantaja mai mult Republica Moldova în soluţionarea conflictului transnistrean? Chişinăul s-a convins de-a lungul ultimilor două decenii că Ucraina nu este ţara care ar stinge jăraticul din Moldova. Totuşi, în opinia analistului politic moldovean, Petru Bogatu, cu Iulia Timoşenko, Chişinăul ar dialoga mai uşor: "în mod sigur, Ianukovici nu va renunţa nici la independenţa Ucrainei şi nici chiar la cursul euroatlantic, dar spre deosebire de Iuşcenko şi Timoşenko - va cătuta să nu enerveze fără motive Moscova. De aceea, sub Ianukovici, nu ne putem aştepta la iniţiative serioase ale Kievului pe linia conflictului transnistrean", a menţionat Bogatu.

Expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, ne-a explicat de ce nu se poate miza direct pe Ucraina în soluţionarea problemei transnistrene: "Aşa-zisa Transnistria este o fâşie îngustă de pământ între teritoriul Ucrainei şi restul teritoriului Republicii Moldova. Şi acele afaceri fabuloase care se fac în Transnistria, inclusiv fluxul de contrabandă, devin posibile din cauza coruperii unui segment important din clasa politică ucraineană care este implicat în aceste afaceri - au profit direct, cash, din funcţionarea acestei găuri negre", a spus Nantoi.

Totuşi, el vede o formulă de a determina Ucraina să contribuie la rezolvarea diferendului transnistrean: "Apropierea reală a Ucrainei de UE şi NATO va obliga Kievul să accepte poziţia UE în problema conflictului transnistrean".

Analistul politic Petru Bogatu nu crede că o eventuală victorie a Iuliei Timmoşenko în turul doi v-a produce schimbări spectaculoase bruşte în relaţiile dintre cele două ţări, deoarece Ucraina este republică semiprezidenţială, iar clasa politică actuală este foarte pestriţă. "Chiar dacă Timoşenko va deveni preşedinte, nu putem spera că se va bucura din start de un sprijin confortabil ca să-şi promoveze politica. Ea va trebui să facă ceea ce face şi acum. Acum ea oscilează între diferite grupări chiar încadrul propriei alianţe. Aceste grupări sunt foarte diferite, de aceea trebuie să ne aşteptăm că la Kiev şi de acum încolo, o anumită perioadă, va fi la putere o forţă politică destul de fragilă, iar viitorul preşedinte va trebui să ţină seama de grupările divergente", a conchis Bogatu.

×
Subiecte în articol: externe