x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Imunolog elveţian: Orice gripă este mai periculoasă decât Ebola!

Imunolog elveţian: Orice gripă este mai periculoasă decât Ebola!

14 Oct 2014   •   14:30
Imunolog elveţian: Orice gripă este mai periculoasă decât Ebola!

Virusul Ebola, despre care se vorbeşte atât de mult în ultima vreme, nu va duce la dispariţia omenirii, susţine Beda M. Stadler, profesor la Institutul de imunologie de pe lângă Universitatea din Berna.

"Orice gripă este mai periculoasă decât Ebola", consideră Stadler.

Potrivit celor mai recente date, epidemia de Ebola a făcut deja 4.000 de victime, informează Radio France Internationale, citat de Agerpres. Expertul elveţian a declarat pentru site-ul Watson că vaccinul împotriva Ebola există deja şi va fi lansat pe piaţă în curând. 'Până acum nimeni nu voia să cheltuiască bani pe el. Companiile (farmaceutice) nu investesc fonduri de milioane de dolari în vaccinuri pe care să nu le poată vinde', opinează el. Acum este clar că dacă ele ar fi investit, s-ar fi îmbogăţit. Este doar o chestiune de timp: în câteva luni, vaccinul va fi disponibil pe piaţă, adaugă Beda Stadler.

În opinia sa, în urma panicii stârnite în jurul acestui virus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va putea să colecteze fondurile necesare, iar marile companii farmaceutice vor avea de câştigat.

Perioada de incubaţie a virusului Ebola este de la o săptămână la 20 de zile.'Nu e mult, dar vom putea şti mereu unde este el', mai spune expertul elveţian.

La prima vedere, virusul Ebola se răspândeşte necontrolat. Însă aceasta funcţionează doar în Africa; în Elveţia, de exemplu, el nu are nicio şansă, estimează Beda Stadler. 'Avem o cultură diferită, diferite reguli de igienă', argumentează el. În Africa, în timpul funeraliilor, oamenii trebuie îndepărtaţi cu forţa pentru a nu îmbrăţişa şi săruta morţii.

'La noi, trupurile se incinerează, iar astfel pericolul transmiterii bolii poate fi îndepărtat', mai explică el. În plus, spune Beda Stadler, clinicile şi spitalele europene sunt mai bine dotate decât cele din Africa.

'Personalul este instruit şi ştie cum să efectueze măsuri de carantină. Orice gripă este mult mai periculoasă decât Ebola', susţine acesta, indicând că epidemiile de gripă în Europa au făcut mai multe victime decât virusul Ebola în Africa. Pe plan mondial, gripa duce anual la moartea a 250.000-300.000 de persoane, potrivit unor date statistice.

El respinge versiunea potrivit căreia virusul Ebola ar suferi mutaţii. 'Este un nonsens.Ar fi fost într-adevăr un pericol dacă Ebola s-ar fi transmis pe calea aerului, ca în cazul gripei', mai spune el.

De ce atunci este atât de mare panica? 'În primul rând, mortalitatea este prea ridicată. Apoi, decesul în urma Ebola survine după o suferinţă groaznică. Pacienţii manifestă vărsături, diaree, organele interne încetează să le mai funcţioneze', explică expertul elveţian în imunologie.

×
Subiecte în articol: ebola