x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În ce ţări a picat Facebook şi care a fost motivul defecţiunii. Ironiile au curs pe Twitter

În ce ţări a picat Facebook şi care a fost motivul defecţiunii. Ironiile au curs pe Twitter

05 Oct 2021   •   08:40
În ce ţări a picat Facebook şi care a fost motivul defecţiunii. Ironiile au curs pe Twitter

WhatsApp, Facebook şi Instagram, serviciile deţinute de Facebook, nu au funcţionat ore întregi, luni seară. Twitter a rămas accesibil, iar utilizatorii s-au dezlănțuit.

WhatsApp, Facebook (inclusiv Messenger) şi Instagram au încetat să funcţioneze, în România şi în restul lumii, luni seară, aproximativ de la ora 18.40, ora Bucureştiului. A fost afectată toată Europa, în frunte cu Germania, Italia, Belgia, dar şi ţări precum Turcia sau Israel.

Site-ul downdetector.it, care monitorizează problemele şi perioadele de inactivitate în timp real, a raportat un număr mare de probleme referitoare la cele trei servicii deţinute de Facebook.

Gigantul Menlo Park a confirmat problemele cu un tweet: „Lucrăm pentru a restabili serviciul cât mai repede posibil, între timp ne cerem scuze pentru inconvenient”.

WhatsApp, pe Twitter, a postat, de asemenea, un mesaj de avertizare şi scuze destinate utilizatorilor. Cu un tweet, Instagram s-a adresat utilizatorilor săi cu mesajul: „Fii răbdător”.

The Verge, una dintre cele accesate surse de informaţii din SUA în ceea ce priveşte noile tehnologii, scrie că problema este legată de DNS-ul Facebook. Şi citează tweet-ul lui Dane Knoecht, vicepreşedinte CloudFlare, o companie americană de profil.

Cauza tehnică a problemelor este o eroare DNS (sistem de nume de domeniu, abreviat DNS, în engleză Domain Name System) – ceea ce înseamnă că site-urile și aplicațiile nu pot fi văzute pe ”harta” internetului. Ce a cauzat această eroare DNS însă? Compania Cloudfare, care furnizează expertiză tehnică, e explicat că problema inițială a fost provocată de o eroare a BGP (Border Gateway Protocol) – un mecanism care conectează literalmente rețelele din care este formată marea rețea numită internet.

De fapt, prin chestionarea DNS-ului prin orice instrument sau verificator de pe web, nu se primeau rezultate: în acel moment, era ca şi cum Facebook nu exista pe Internet.

Pe Twitter, hashtagurile #whatsappdown, #instagramdown şi #facebookdown au devenit imediat subiecte de trend. Cele trei hashtag-uri, în câteva minute, au generat un volum de aproximativ 100 de mii de tweets.

Numai în martie 2021, cele trei aplicaţii au căzut în întreaga lume timp de o oră, provocând probleme pentru milioane de utilizatori. Un caz similar se întâmplase în 2019, când, în iulie, timp de aproximativ 17 ore, problemele au afectat toate platformele.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: facebook