x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În fiecare zi, în timpul pandemiei, a apărut un nou miliardar

În fiecare zi, în timpul pandemiei, a apărut un nou miliardar

26 Mai 2022   •   09:20
În fiecare zi, în timpul pandemiei, a apărut un nou miliardar

Aproximativ 573 de persoane au intrat în rândul miliardarilor începând din 2020, ceea ce a dus totalul mondial la 2.668, potrivit unei analize publicată de Oxfam și citată de CNN.

Asta înseamnă că un nou miliardar a apărut cam la fiecare 30 de ore, în medie, până acum, în timpul pandemiei.

Raportul, care se bazează pe date compilate de Forbes, analizează creșterea inegalității în ultimii doi ani.

Miliardarii și-au văzut averea netă totală crescând cu 3.800 de miliarde de dolari, sau 42%, ajungând la 12.700 de miliarde de dolari în timpul pandemiei. O mare parte din această creștere a fost alimentată de creșterile puternice de pe piețele bursiere, care au fost ajutate de guvernele care au injectat bani în economia mondială pentru a atenua lovitura financiară a coronavirusului.

O mare parte din creșterea de avere a avut loc în primul an al pandemiei. Apoi s-a stabilizat și de atunci a scăzut puțin, a declarat Max Lawson, șeful departamentului care se ocupă cu inegalitatea la Oxfam.

În același timp, Covid-19, inegalitatea și creșterea prețurilor la alimente ar putea împinge până la 263 de milioane de persoane în sărăcie extremă în acest an, inversând decenii de progres, a declarat Oxfam într-un raport publicat luna trecută.

"Nu am văzut niciodată o creștere atât de dramatică a sărăciei și o creștere a bogăției în același moment al istoriei", a declarat Lawson. "Va afecta o mulțime de oameni".

Consumatorii din întreaga lume se confruntă cu scumpirea energiei și a alimentelor, dar corporațiile din aceste industrii și liderii lor beneficiază de pe urma creșterii prețurilor, a declarat Oxfam.

Miliardarii din sectorul alimentar și agro-alimentar și-au văzut averea totală crescând cu 382 de miliarde de dolari, sau 45%, în ultimii doi ani, după ajustarea cu inflația. Aproximativ 62 de miliardari din sectorul alimentar au fost creați din 2020.

Între timp, averea miliardarilor din sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui a crescut cu 53 de miliarde de dolari, sau 24%, din 2020.

Patruzeci de noi miliardari au apărut în industria farmaceutică, care a fost în prima linie a luptei împotriva Covid-19 și beneficiarul unor finanțări publice de miliarde de dolari.

Sectorul tehnologic a generat mulți miliardari, inclusiv șapte dintre cei mai bogați 10 oameni din lume, precum Elon Musk de la Telsa, Jeff Bezos de la Amazon și Bill Gates de la Microsoft. Aceștia și-au mărit averea cu 436 de miliarde de dolari, până la 934 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, după ajustarea la inflație.

Pentru a contracara creșterea inegalității și pentru a-i ajuta pe cei care se luptă cu creșterea prețurilor, Oxfam face presiuni asupra guvernelor pentru a impozita persoanele bogate și corporațiile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: miliardar