x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inainte de a fi ucisa, jurnalista suedeza a fost torturata!

Inainte de a fi ucisa, jurnalista suedeza a fost torturata!

24 Ian 2018   •   16:56
Inainte de a fi ucisa, jurnalista suedeza a fost torturata!

Inventatorul danez Peter Madsen i-a aplicat numeroase lovituri jurnalistei daneze Kim Wall, inainte de a-si ucide ostatica pe submarinul sau, in august anul trecut. Este concluzia cuprinsa in raportul Parchetului danez.

 

In 16 ianuarie, Peter Madsen a fost acuzat, printre altele, de crima cu premeditare si agresiune sexuala. Autopsia a evidentiat 14 plagi interne si externe. Torturandu-si victima, ucigasul a folosit un obiect ascutit, dupa care a strans-o de gat si a sufocat-o. Anchetatorii cred ca inventatorul a planificat din timp intreaga operatiune, ducand la bordul ambarcatiunii sale sfoara, cutite, surubelnite ascutite, curele si cleme. 

Kim Wall, o jurnalista independenta in varsta de 30 de ani, care a colindat toate continentele si a colaborat cu The Guardian si New York Times, s-a imbarcat, in seara zilei de 10 august, impreuna cu Peter Madsen, la bordul submersibilului acestuia, Nautilus. Ziarista dorea un reportaj despre acest inginer autodidact, obsedat de mare si de spatiu. Nimeni nu stia insa latura intunecata a acestui barbat, de o cruzime nebanuita si caruia ii placeau filme cu femei decapitate si accese de violenta.

Acuzatia sustine ca Madsen a ucis-o pe Kim Wall pentru a-si satisface fanstamele sexuale. Criminalul neaga insa aceasta ipoteza. Oricum, actul de acuzare nu formuleaza nici un mobil.

 

×