x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inaugurarea lui Barack Obama, pe 21 ianuarie. Beyonce va cânta imnul naţional

Inaugurarea lui Barack Obama, pe 21 ianuarie. Beyonce va cânta imnul naţional

10 Ian 2013   •   14:16
Inaugurarea lui Barack Obama, pe 21 ianuarie. Beyonce va cânta imnul naţional
Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

Beyonce va cânta imnul naţional la investirea în funcţie a preşedintelui american Barack Obama, pe 21 ianuarie, cântăreaţa fiind prezentă cu piesa "At Last" şi la inaugurarea primului mandat al lui Obama, în 2009, informează Daily Mail.

Alături de Beyonce, la prestigiosul eveniment care va avea loc în faţa Capitoliului, sediul Congresului SUA de la Washington, vor mai cânta Kelly Clarkson şi chitaristul James Taylor. Kelly Clarkson va cânta "My Country, 'Tis Of Thee", în timp ce James Taylor va interpreta "America The Beautiful".

"Vicepreşedintele Joe Biden şi eu suntem onoraţi că aceşti artişti talentaţi minunaţi vor cânta la ceremonia de inaugurare. Muzica lor este de multe ori sufletul poveştii americane şi vorbeşte cu oamenii din întreaga ţară", a spus Barack Obama.

Barack Obama a dansat cu soţia sa Michelle la inaugurarea primului mandat pe piesa "At Last", care a fost interpretată de Beyonce, momentul impresionând până la lacrimi milioane de persoane.

Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay Z, îl susţin pe Barack Obama, cei doi fiind foarte activi în timpul campaniei prezidenţiale din 2012.



×
Subiecte în articol: barack obama inaugurare beyonce