x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu de proporții într-o clădire cu opt etaje din Roma. Cel puțin o persoană a murit

Incendiu de proporții într-o clădire cu opt etaje din Roma. Cel puțin o persoană a murit

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2023   •   21:45
Incendiu de proporții într-o clădire cu opt etaje din Roma. Cel puțin o persoană a murit
Sursa foto: Sursa foto: themessenger.com

Cel puțin o persoană a murit în urma unui incendiu puternic care a izbucnit într-o clădire de opt etaje din Roma, anunță autoritățile italiene.

Incendiul s-a produs vineri după amiaza în zona Colli Aniene din estul capitalei, anunță BBC. Cadavrul victimei, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani, a fost găsit de pompieri în clădire. Nouă persoane au fost rănite în timpul incendiului.

Pompierii din Roma au reușit să localizeze incendiul și inspectează clădirea pentru a afla dacă sunt persoane blocate în interior, scrie Mediafax

Șase echipe de pompieri au participat la misiune. Flăcările au ajuns până la etajul 7 al clădirii, iar deasupra orașului s-a ridicat o coloană groasă de fum.

Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Informații neconfirmate încă de experți arată că flăcările au afectat structura de rezistență a imobilului și că peste 100 de oameni au rămas fără locuințe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: incendiu roma cladire