x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Închisoarea din Guantanamo, în pericol

Închisoarea din Guantanamo, în pericol

13 Feb 2021   •   10:32
Închisoarea din Guantanamo, în pericol

Preşedintele Joe Biden doreşte să închidă închisoarea din Guantanamo înaintea încheierii mandatului său, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, transmite AFP.

Actualul preşedinte democrat preia astfel o promisiune de campanie a lui Barack Obama, pe care acesta nu a reuşit să o îndeplinească din lipsa unui compromis cu Congresul.

Întrebată despre o posibilă închidere a închisorii din Guantanamo în timpul mandatului lui Joe Biden, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a răspuns: "Cu siguranţă este scopul şi intenţia noastră".

În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump şi-a arătat disponibilitatea de a menţine deschisă închisoarea Guantanamo pentru "a o umple cu băieţi răi", poziţie pe care şi-a menţinut-o în timpul mandatului.

Închisoarea militară găzduieşte deţinuţi care au legătură cu "războiul împotriva terorismului". Printre aceştia se află pakistanezul Khaled Sheikh Mohammed, autoproclamat creier al atacurilor din 11 septembrie 2001. În prezent găzduieşte aproximativ 40 de deţinuţi, dintre care 26 sunt consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi. Procedurile legale continuă din cauza complexităţii cazurilor lor.

 

×
Subiecte în articol: centrul de detentie de la guantanamo