x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe India. Clădire administrativă din Kashmir, luată cu asalt de oameni înarmaţi

India. Clădire administrativă din Kashmir, luată cu asalt de oameni înarmaţi

20 Feb 2016   •   15:18
India. Clădire administrativă din Kashmir, luată cu asalt de oameni înarmaţi
Sursa foto: FOTO - Arhivă

Oameni înarmaţi au luat cu asalt sâmbătă o clădire administrativă unde se află o sută de persoane situată în apropiere de Srinagar, în partea din Kashmir administrată de India, a anunţat poliţia, precizând că schimburile de focuri continuă, relatează AFP.

"Doi sau trei militanţi au intrat în imobil, rănind şase poliţişti în asaltul iniţial", a declarat pentru AFP Javaid Gillani, inspector general al poliţiei din regiune.

Oamenii înarmaţi sunt suspectaţi că ar fi rebeli ostili Indiei, a mai spus Gillani, adăugând că nimeni nu a fost luat ostatic în clădire.

Potrivit martorilor, trei oameni au pătruns în complexul care găzduieşte un institut guvernamental de dezvoltare a antreprenoriatului, cerându-le persoanelor care se aflau acolo să iasă şi să se refugieze într-un hotel din apropiere.

Mai multe grupuri rebele se luptă cu forţele indiene desfăşurate în Kashmirul indian de decenii pentru obţinerea independenţei.

Violenţa a scăzut în intensitate în cursul ultimului deceniu, dar rebelii au confruntări regulate cu armata. Săptămâna trecută, doi soldaţi indieni şi cinci presupuşi militanţi au fost ucişi în urma luptelor violente din apropierea graniţei cu Pakistanul.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: india kashmir oameni inarmati asalt