Indicele general Topix a crescut marţi cu aproape 0,6%, ducând câştigurile din 2023 la 13,9% şi apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din 1989. Indicele Nikkei 225 a câştigat peste 16 procente de la începutul anului şi este din nou aproape de maximul ultimilor 3 decenii, făcând din Japonia una dintre cele mai fierbinţi pieţe din lume.
Investitorii străini au investit în acţiuni şi contracte futures în ultimele cinci săptămâni, intrările nete din această perioadă ajungând la aproape 30 de miliarde de dolari, potrivit Bursei de Valori din Tokyo (TSE), unele dintre cele mai mari intrări din ultimul deceniu.
Pe lângă entuziasmul provocat de potenţialul unei reechilibrări istorice a priorităţilor corporative, investitorii au mai spus că Japonia beneficiază de un comerţ „non-chinez", o percepţie conform căreia Tokyo este o modalitate sigură de a obţine o expunere la creşterea chineză, dar cu un risc geopolitic mai mic.
Interesul pentru Japonia vine după ani de randamente anemice care au convins mulţi administratori de fonduri să stea departe de Tokyo şi de structurile sale corporative complicate.
În timpul în care acţiunile japoneze şi-au revenit după prăbuşirea din 1989, acţiunile americane au crescut de peste 10 ori.
Cu toate acestea, unii analişti se apropie de ideea că piaţa bursieră din Tokyo este în prezent un fond de acţiuni subevaluate, cu venituri ridicate şi cu un val accelerat de îmbunătăţiri ale guvernanţei corporative.
Shrikant Kale, strateg pentru acţiuni japoneze la Jefferies, a declarat că nu a mai văzut atât de mult interes din partea investitorilor străini pentru Japonia de la începutul erei „Abenomics" în 2012, când Shinzo Abe a preluat funcţia de prim-ministru şi a promis o serie de reforme orientate către piaţă.
La acest avânt s-a adăugat o vizită rară în Japonia a lui Warren Buffett luna trecută, când investitorul american a precizat că este dornic să îşi mărească portofoliul de investiţii japoneze.
În acelaşi timp, Japonia se evidenţiază ca o piaţă asiatică dezvoltată care ar trebui să beneficieze de redresarea economică a Chinei, fără mari riscuri geopolitice.
(sursa: Mediafax)