Circa 200 de deţinuţi au evadat vineri dintr-o închisoare supraaglomerată de pe insula indoneziană Sumatra, dărâmând o poartă situată lângă o moschee din incinta închisorii după ce li s-a permis să iasă din celule pentru a participa la rugăciune, au anunţat autorităţile penitenciare, precizând că cel puţin 120 dintre ei au fost capturaţi, relatează AFP, Reuters şi DPA.
Deţinuţii s-au plâns de tratamentul de care au parte în închisoarea din Pekanbaru, în provincia Riau, şi au acuzat unii gardieni că ar fi violenţi, a declarat Ferdinand Siagian, şeful biroului regional al Ministerului Justiţiei.
'Acesta este motivul care a declanşat incidentul înainte de rugăciunea de vineri', a spus oficialul indonezian pentru Metro TV.
Închisoarea are o capacitate de până la 700 de locuri, însă în prezent în acest penitenciar se află aproximativ 1.800 de deţinuţi, a afirmat Guntur Aryo Tejo, un purtător de cuvânt al poliţiei din Riau.
'Majoritatea deţinuţilor care au evadat erau implicaţi în traficul cu droguri şi în alte infracţiuni', a mai spus el.
Evadările sunt frecvente în Indonezia, unde închisorile sunt adesea supraaglomerate şi insalubre.
Sursa: www.agerpres.ro