x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    29 Apr 2008   •   00:00

29 aprilie 2008:Doar un francez din trei (32%) mai are o impresie bună despre preşedintele Nicolas Sarkozy, potrivit celui mai recent sondaj de opinie, realizat de barometrul BVA Orange pentru publicaţia L’Express

CATASTROFå FEROVIARĂ. Cel puţin 66 de persoane au murit şi peste 247 au fost rănite în coliziunea a două trenuri, în apropiere de localitatea Zibo din estul Chinei, unde un expres care venea dinspre Beijing, s-a ciocnit cu un alt tren de pasageri venind din direcţie opusă. Potrivit agenţie China Nouă, catastrofa a fost provocată de o eroare umană. Toate victimele sunt de origine chineză. Aceasta este una dintre cele mai grave catastrofe feroviare din China din ultimul deceniu.

 

UN SARKOZY DE RECORD. Doar un francez din trei (32%) mai are o impresie bună despre preşedintele Nicolas Sarkozy, potrivit celui mai recent sondaj de opinie, realizat de barometrul BVA Orange pentru publicaţia L’Express. Popularitatea lui Sarkozy s-a prăbuşit de-a binelea în ultima lună, cu încă nouă procente, şeful statului francez atingînd astfel recordul de nepopularitate de la crearea barometrului executivului de la Paris, în 1981.

 
LEGE CONTROVERSATĂ. Preşedintele slovac, Ivan Gasparovici, a preomulgat o controversată şi aspru criticată lege a presei, care prede un drept la replică foarte extins, chiar şi în cazul în care informaţiile publicate sunt exacte şi verificate, informează AFP. Presa şi opoziţia slovacă, dar şi departamentul medial al OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) au criticat virulent legea promulgată de Gasparovici, afirmînd că aceasta este “periculoasă pentru libertatea presei”. În opinia şefului statului slovac însă, legea respectivă nu încalcă nici Constituţia şi nici nu contravine principiilor democratice.

×
Subiecte în articol: externe