x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

26 Aug 2008   •   00:00

SĂ-I EXPEDIEM PE ROMÂNI! “Ca de fiecare dată,  (...) 73 la sută dintre comunitarii din închisori sînt români. Nu putem să ne umplem închisorile, trebuie să-i prindem şi să-i expediem fără să cheltuim un euro ca să-i ţinem aici”, a spus Stefano Pedica, reprezentantul opoziţiei italiene, ca reacţie la tîlhăria şi violul de care sînt acuzaţi doi români.



SĂ-I EXPEDIEM PE ROMÂNI! “Ca de fiecare dată,  (...) 73 la sută dintre comunitarii din închisori sînt români. Nu putem să ne umplem închisorile, trebuie să-i prindem şi să-i expediem fără să cheltuim un euro ca să-i ţinem aici”, a spus Stefano Pedica, reprezentantul opoziţiei italiene, ca reacţie la tîlhăria şi violul de care sînt acuzaţi doi români. Primarul Romei a declarat în La Stampa că turiştii olandezi au greşit punîndu-şi cortul într-o zonă periculoasă. Doi români sînt acuzaţi că vineri noapte au tîlhărit un cuplu de olandezi şi au violat-o pe femeie sub ochii soţului. Ei şi-au recunoscut faptele. (Carmen Pleşa)

TON RIDICAT. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a avertizat Republica Moldova să nu repete greşeala Georgiei încercînd să recurgă la forţă pentru a prelua din nou controlul asupra regiunii separatiste Transnistria. Medvedev i-a spus ieri, la Soci, preşedintelui moldovean, Vladimir Voronin, că “acesta este un avertisment serios, adresat tuturor”.

BILANŢ. Cel puţin 68 de persoane au murit, duminică seară, în prăbuşirea unui avion de tip Boeing 737 la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Bişkek, capitala statului Kîrgîzstan, cu destinaţia Teheran, potrivit unui nou bilanţ anunţat de Rosa Daudova, purtător de cuvînt al premierului kîrgîz Igor Ciudinov. “Nu a avut loc nici o explozie”, a precizat Ciudinov.

RETRAGERE. Fostul premier pakistanez Nawaz Sharif a anunţat luni că partidul său, PML-N (Liga Musulmană a Pakistanului – Nawaz), părăseşte coaliţia ajunsă la putere după legislativele din luna februarie şi se alătură opoziţiei, informează AFP. Sharif a invocat "neînţelegeri persistente" cu partidul fondat de un alt fost premier pakistanez, Benazir Bhutto, Partidul Poporului Pakistanez (PPP), care conduce guvernul de la Islamabad. "Nici unul dintre angajamentele pe care şi le-au asumat nu a fost respectat. Aceste neînţelegeri ne constrîng să părăsim coaliţia", a declarat Sharif. Retragerea partidului său nu pune în pericol destrămarea coaliţiei guvernamentale, dar va face mai dificile negocierile privind componenţa acesteia după alegerile de luna viitoare, devenite necesare după demisia de acum o săptămînă a premierului Pervez Musharraf. (Sânziana Stancu)

RENEGOCIERE. Guvernul afgan a decis să renegocieze condiţiile prezenţei militare internaţionale în Afganistan, după ce peste 90 de civili afgani au pierit în bombardamentul acestor trupe, conduse de SUA, informează AFP. Negocierile vizează trei puncte esenţiale, cum ar fi prezenţa internaţională în Afganistan, care să fie renegociată pe baza unui acord mutual, stabilirea limitelor şi responsabilităţilor acestei forţe internaţionale tot pe baza unui acord reciproc şi interzicerea bombardamentelor aeriene care să vizeze ţinte civile, a percheziţiilor şi încarcerărilor ilegale ale cetăţenilor afgani. (Sânziana Stancu)

DIPLOMAŢIE. Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, aflat în vizită la Damasc, a anunţat că Siria şi Libanul vor face schimb de ambasadori pînă la sfîrşitul acestui an. Vizita lui Kouchner – prima vizită a unui membru al guvernului francez în Siria, de la îngheţarea relaţiilor la nivel înalt cu Damascul, în 2005, survine după anunţul din data de 13 august făcut de Siria şi Liban privind decizia celor două ţări de a restabili relaţiile diplomatice şi de a face schimb de ambasadori. Cele două ţări nu au mai avut relaţii diplomatice de cînd şi-au declarat independenţa, acum 60 de ani. (Sânziana Stancu)

ACORD SUA-IRAK. Negocierile privind pactul de securitate între SUA şi Irak s-au încheiat ieri, cu un acord între Bagdad şi Washington, prin care americanii s-au angajat să retragă prezenţa militară străină de pe teritoriul irakian pînă în 2011 a anunţat premierul irakian Nuri al-Maliki, citat de Reuters. "Da, s-a înregistrat un progres foarte important în cadrul negocierilor legate de acest pact", a precizat Maliki.

×
Subiecte în articol: externe