x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Mihaela Matachita    |    09 Sep 2008   •   00:00

9 septembrie 2008:Cantităţi uriaşe de carne de pui improprie consumului au fost luate din stocuri vechi de aproape zece ani, exportate în Ucraina, iar aici au fost prelucrate, ulterior carnea fiind reimportată în UE sub formă de hamburgheri şi cîrnaţi, a scris presa belgiană, citată de AFP.



Carne veche, prelucrată în Ucraina, adusă în UE

Cantităţi uriaşe de carne de pui improprie consumului au fost luate din stocuri vechi de aproape zece ani, exportate în Ucraina, iar aici au fost prelucrate, ulterior carnea fiind reimportată în UE sub formă de hamburgheri şi cîrnaţi, a scris presa belgiană, citată de AFP.

Circa 1.400 de tone din această carne au fost confiscate în Ucraina, cel puţin patru firme din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda fiind implicate în acest trafic, au afirmat cotidianul flamand Het Laatste Nieuws şi ziarul francofon La Dernière Heure. 32 de vagoane cu astfel de carne au fost depistate recent de autorităţile ucrainene la graniţa cu Polonia, certificatele de export din Ucraina fiind falsificate. Ancheta ar fi relevat implicarea unor societăţi-paravan instalate, între altele, în Seychelles şi Cipru. Poliţia l-a dat în căutare pe un ucrainean bănuit că ar fi unul dintre principalii organizatori ai traficului.
Scandalul intervine după cel din aprilie al uleiului de floarea-soarelui ucrainean contaminat în mod voluntar cu hidrocarburi. Produsul a fost livrat în mai multe ţări europene. O cantitate mică a ajuns şi la Timişoara, fiind retrasă de la vînzare. În iulie, presa europeană relata despre scandalul brînzei alterate amestecate cu brînză proaspătă. În loc să distrugă produsele vechi sau alterate, 40 de mari întreprinderi italiene, britanice, germane şi austriece le-au predat altor patru societăţi, trei cu sediul în Italia şi una cu sediul în Germania, administrate de un om de afaceri sicilian. În Germania, la începutul acestui an, mai mulţi măcelari români au denunţat un abator din oraşul Lohne, unde s-ar fi folosit tone de carne alterată. Produsul ar fi fost distribuit apoi în Germania, România şi Rusia.

 

Serbia ratifică vînzarea NIS către Gazprom

Parlamentul de la Belgrad a ratificat, marţi, acordul semnat cu Rusia, în urma căruia producătorul de gaze naturale Gazprom preia controlul asupra NIS, compania petrolieră de stat din Serbia, în schimbul includerii statului sîrb în proiectul gazoductului South Stream.   Dintre cei 250 de membri ai Parlamentului, 214 au votat în favoarea ratificării, în timp ce doar 22 s-au pronunţat împotrivă.

Vînzarea NIS către gigantul Gazprom, controlat de statul rus, a stîrnit numeroase controverse în Serbia, fiind considerată o recompensă pentru susţinerea acordată de Rusia în cazul declarării independenţei Kosovo la începutul lunii februarie.     

Potrivit acordului încheiat în ianuarie, Gazprom preia 51% din acţiunile NIS pentru 400 milioane de euro. Grupul s-a angajat să investească 500 milioane de euro în modernizarea companiei pînă în 2012. Acordul prevede şi tranzitarea teritoriului sîrb de către gazoductul South Stream, pe o distanţă de 400 kilometri. South Stream va transporta anual 10 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, tranzitînd Marea Neagră şi regiunea balcanică, spre alte state europene, primele livrări urmînd să aibă loc în 2013. Proiectul acestui gazoduct ce urmează să fie construit de Gazprom şi grupul petrolier italian Eni concurează direct cu cel al conductei Nabucco, la care participă şi România.

 

Sarkozy, scos din pepeni

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, ameninţase că părăseşte discuţiile cu oficialii ruşi, înainte de a obţine un acord cu omologul său de la Moscova, Dmitri Medvedev, luni, privitoare la retragerea trupelor din Georgia, au relatat ieri AFP şi Reuters, citînd surse franceze şi europene. Discuţiile de peste patru ore, de lîngă Moscova, au convins Rusia să promită retragerea completă a trupelor sale din Georgia într-o lună, dar nu şi din cele două regiuni separatiste georgiene. Sarkozy a salutat acordul, dar zîmbetul său de la conferinţa de presă ce a urmat a încercat să ascundă atmosfera tensionată din timpul discuţiilor. La un moment dat, cînd Medvedev ieşise puţin, delegaţii ruşi au încercat să scoată din text o referire la poziţiile militare anterioare declanşării conflictului, a arătat un oficial francez. “În acel moment, Sarkozy s-a ridicat şi a spus: “Plecăm. Acest lucru nu este negociabil”, a relatat oficialul francez. De asemenea, Sarkozy l-a avertizat pe Medvedev, care a recunoscut independenţa Osetiei de sud şi Abhaziei. “Fiţi atenţi la principiul autodeterminării. Dacă ruşii cer acest lucru pentru Abhazia şi Osetia de Sud, este posibil ca şi cecenii să ceară”, ar fi spus el.

 

Scut american pentru Emirate

Administraţia SUA intenţionează să vîndă Emiratelor Arabe Unite un sistem de apărare antirachetă avansat, în valoare de 7 miliarde de dolari, pentru apărare în faţa Iranului. Pentagonul va anunţa Congresul despre această vînzare propusă, care ar fi prima ce presupune un sistem THAAD, “Terminal High Altitude Area Defense”. Congresul va avea la dispoziţie 30 de zile pentru a da un răspuns. Potrivit declaraţiei unui membru al Congresului, desfăşurarea sistemului va dura, poate, mai mult de un an.
THAAD este primul sistem construit să asigure apărare în faţa rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune, atît înăuntrul, cît şi în afara atmosferei terestre.

 

Italieni la braconaj în România

Poliţia de frontieră maghiară a confiscat la sfîrşitul săptămînii trecute peste 500 de păsări protejate de lege, de la vînători italieni, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, a relatat MTI, care citează purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră regionale, Attila Bacsi. Păsările valorau aproximativ 25 de milioane de forinţi (103.000 de euro) şi erau puse într-o ladă frigorifică în portbagaj, în care se mai aflau 470 de prepeliţe şi 43 de bibilici, a spus Attila Bacsi. Italienii, care se întorceau acasă de la vînătoare din România, au prezentat documente false emise de un veterinar. Bacsi a spus că italienii vor fi cercetaţi penal.

×
Subiecte în articol: externe