x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

10 Oct 2008   •   00:00

SESIZARE LA CIJ
România, Cipru, Spania, Grecia şi Slovacia au votat în favoarea rezoluţiei sârbe de solicitare a avizului Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) privind legalitatea independenţei Kosovo. Adunarea Generală ONU a aprobat cu 77 de voturi pentru, şase împotrivă şi 74 de abţineri, demersul Serbiei de a cere avizul consultativ al CIJ. Statele Unite, una din cele 48 de ţări care au recunoscut independenţa Kosovo, au votat împotrivă. "Votul nu va ajuta la promovarea stabilităţii pe termen lung în Kosovo şi în regiune", a declarat preşedintele kosovar, Fatmir Sejdiu, subliniind că independenţa Kosovo este "ireversibilă".

RUSIA ÎN BALCANI

Rusia, prezentă în Balcani cu proiecte energetice, şi-a confirmat sprijinul pentru extinderea economică în Bulgaria, cu care întreţine tradiţional relaţii, pe fondul criticilor de "manipulare politică" formulate de SUA, comentează AFP. Rusia a inaugurat, la Sofia, un important forum economic, în prezenţa vicepremierului Serghei Sobianin şi a premierului bulgar Serghei Stanişev. Sobianini a declarat că "Bulgaria este unul dintre principalii parteneri ai Rusiei în Balcani". "Rusia apreciază foarte mult cooperarea reciproc avantajoasă cu Bulgaria", a precizat premierul rus Vladimir Putin la forumul de la Sofia.

×
Subiecte în articol: externe