x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul avertizează Statele Unite să nu mai repete 'greşeala' cu drona

Iranul avertizează Statele Unite să nu mai repete 'greşeala' cu drona

21 Iun 2019   •   11:51
Iranul avertizează Statele Unite să nu mai repete 'greşeala' cu drona

Iranul a declarat că Statele Unite au făcut o "greşeală" trimiţând o dronă de supraveghere în spaţiul său aerian şi a avertizat Washingtonul să nu o mai repete, informează vineri DPA.

"Sperăm că duşmanii noştri nu vor face din nou astfel de greşeli", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, într-un interviu pentru postul naţional IRIB.

"Am informat ONU şi am depus un protest acolo împotriva acestei încălcări clare şi provocatoare din partea Statelor Unite", a adăugat el.

Pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor guvernului, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter ceea ce el a spus că erau coordonatele dronei în momentul când a fost vizată. El a declarat de asemenea că epava dronei doborâte a fost recuperată în apele iraniene.

Potrivit Washingtonului, aparatul fără pilot zbura la 34 de kilometri de coasta iraniană când a fost doborât.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran sua drona tensiuni