Iranul sustine ca a prin un 'spion nuclear'
Iranul a condamnat o persoană, al cărei nume nu l-a dat publicităţii, la şase ani de închisoare pentru vânzarea de informaţii despre programul nuclear al Teheranului unei ţări europene şi Statelor Unite ale Americii, a anunţat duminică pe site-ul său sistemul judiciar iranian.
Procurorul Teheranului, Abbas Jafari Dolatabadi, a declarat postului de informaţii judiciare Mizan că persoana condamnată s-a întâlnit de nouă ori cu agenţi americani şi europeni cărora le-a înmânat informaţii "despre sancţiuni şi chestiuni nucleare" şi a primit în schimb sume de bani a căror valoare nu a fost făcută publică.
"Această persoană a fost condamnată la şase ani de închisoare şi la returnarea şi confiscarea fondurilor", a spus Dolatabadi.
În decembrie, Dolatabadi a anunţat că Curtea Supremă a Iranului a menţinut pedeapsa de condamnare la moarte pronunţată împotriva lui Ahmadreza Djalali, un om de ştiinţă iranian care locuia în Suedia, condamnat pentru că ar fi transmis informaţii Israelului, care ar fi ajutat statul israelian să asasineze mai mulţi cercetători importanţi în domeniul nuclear.
Cel puţin patru oameni de ştiinţă ar fi fost ucişi între anii 2010 şi 2012 în ceea ce Teheranul a calificat drept asasinate menite să saboteze eforturile Iranului de a dezvolta energie nucleară. Puterile occidentale şi Israelul acuză Iranul că încearcă să construiască o bombă nucleară, acuzaţii respinse de Teheran. AGERPRES

Ştiri din .ro
Cetăţenii cer un parc şi-l primesc - pe hârtie

Hidroxiclorochina, de la panaceu anti-COVID la un NU categoric
Deputata umanistă Grațiela Gavrilescu: Parlamentul a devenit subordonat al Guvernului

Statele Unite se întorc la războaiele fără sfârșit
Aleksei Navalnîi anunţă prin Instagram că "totul este bine" la închisoare
Miliția s-a întors. 8 polițiști reținuți pentru TORTURĂ!
Atac terorist în Suedia
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog
