Mai multe familii de români din Belfast au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, în urma atacurilor rasiste la care sunt supuse în ultimele zile.
Peste 100 de români, în majoritate femei şi copii, au fost duşi ieri dimineaţă la Complexul Ozone, din Belfast, după ce-şi petrecuseră noaptea la o biserică, din cauza ameninţărilor unor rasişti, care susţin că fac parte din grupul fascist Combat 18.
Familiile care s-au adăpostit la biserică au spus că le e teamă să se întoarcă la casele lor din sudul Belfastului, iar o parte din ei chiar intenţionează să plece cât mai repede în România. Între cei care s-au adăpostit la biserică se află şi o fetiţă de doar 5 zile. Românii au spus că au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele după ce au fost atacaţi mai multe nopţi la rând.
Grupuri care se adunau lângă casele românilor strigau sloganuri rasiste, spărgeau ferestrele şi băteau în uşi, relatează Belfast Telegraph. Unul dintre români le-a spus jurnaliştilor irlandezi că atacatorii au ameninţat că vor tăia gâtul unui bebeluş din familie.
ADĂPOSTIŢI LA BISERICĂ
"Am fost rugaţi de enoriaşii care se ocupă de problemele minorităţilor să oferim adăpost pentru aceste persoane care nu aveau unde să se ducă în altă parteě, a spus Trish Morgan, soţia pastorului Malcom, de la biserica unde s-au adăpostit românii. Pastorul a declarat pentru presă că românii sunt bineveniţi şi pot sta cât vor. Nici o persoană nu a fost arestată până în acest moment, în legătură cu atacurile rasiste.
Mai mulţi localnici acuză Poliţia că a eşuat în misiunea de a proteja familiile imigranţilor, iar oamenii legii au spus că vor trimite patrule. Naomi Long, primarul Belfastului, care a vizitat familiile ieri noapte, a spus: "Acest gen de scene este inacceptabil (...) Nu putem permite ca oamenii să fie alungaţi din casele lorě. "Au dreptul de a trăi în Belfast. Sunt o parte din acest oraş. Vreau să-i văd trataţi cu respect, ceea ce doresc pentru oricare alt cetăţeaně, a adăugat Naomi Long.
În apărarea imigranţilor români au sărit ieri mai mulţi lideri politici din Marea Britanie. "Sper ca autorităţile să fie capabile să ia toate măsurile care se cer pentru a le asigura protecţiaě, a spus premierul Gordon Brown, citat de AFP. Vicepremierul Irlandei de Nord, Martin McGuiness, a declarat că atacatorii sunt nişte "criminali rasiştiě şi că trebuie arestaţi şi condamnaţi.
"Persoanele care se angajează în asemenea tipuri de atacuri sunt persoane care trebuie izolate de comunitate, trebuie să fie reeducate, arestateě, a spus McGuiness. Acesta a mai adăugat că speră ca imigranţii să fie convinşi să nu se întoarcă în România. "Noi apreciem contribuţia pe care oamenii de toate naţionalităţile o aduc vieţii în Irlanda de Nord. Toţi cei care trăiesc aici merită să fie trataţi cu respect şi demnitateě, a spus şi Michael McGimpsey, ministrul Sănătăţii pentru Irlanda de Nord.
Violată în Italia, chiar de oamenii legii
Probleme şi în Italia, unde o prostituată româncă a fost violată chiar de oamenii legii. Doi militari italieni, unul de 30 de ani, iar celălalt de 25, care fac parte din Garda de Finanţe, au fost reţinuţi, marţi, de poliţişti sub acuzaţia de violenţă sexuală. Unul dintre militari este cercetat pentru viol, iar celălalt pentru că nu a făcut nimic pentru a-l împiedica pe coleg să abuzeze de o prostituată româncă în vârstă de 20 de ani.
Potrivit presei italiene, luni noapte, în timp ce se aflau în patrulare cu maşina, în timpul serviciului, cei doi au acostat-o pe româncă în zona Via Gallarte din Milano. Unul dintre ei a obligat-o pe româncă la un raport sexual complet. Cele care au sunat la numărul de urgenţă pentru a anunţa ce se întâmplase au fost colegele româncei. Potrivit AGI, cei doi militari au recunoscut faptele.
"Am făcut o tâmpenieě, ar fi spus cei doi, odată conduşi la chestură.
Nou atac al rasiştilor, la Belfast
O fereastră a locuinţei unei familii de români din Belfast a fost spartă aseară şi se crede că ar fi vorba de un nou atac rasist.
Fereastra de la baia unei case din Belfast în care locuieşte o familie de români de etnie romă a fost spartă de persoane necunoscute. Incidentul s-a petrecut aseară, la ora 23.00, relatează BBC.
Şeful poliţiei din Belfast, criticat pentru lipsa de reacţie, a spus că ofiţerii săi au ajuns la locul incidentului la mai puţin de 10 minute după ce au fost anunţaţi. Sir Hugh Orden a mai declarat că este vorba de o situaţie delicată, dar că timpii de reacţie ai poliţiştilor sunt între 1 şi 10 minute. De asemenea, acesta a mai precizat că de multe ori apelurile primite se referă la conflicte între familiile de români, şi nu la atacuri rasiste împotriva acestora.
Dacă politicienii au condamnat atacurile împotriva românilor, localnicii din Belfast întrebaţi de BBC, tind să dea vina pe familiile celor atacaţi.
Citește pe Antena3.ro