Un cabinet restrâns la 10 posturi de miniștri și un grup militar pentru anchete epidemiologice- sunt principalele măsuri luate de guvernul israelian în ședința de duminică.
Deciziile au fost luate pentru eficientizarea funcționării cabinetului condus de Netanyahu, preciza Times of Israel. Din cabinetul covid fac parte premierul și titularii de la apărare, sănătate, externe, finanțe, securitate publică, justiție, economie, știință și tehnologie, interne. Cabinetul integral cuprinde 34 de posturi.
O decizie importantă prevede formarea unui corp puternic pentru anchete epidemiologice. El va fi în subordinea ministrului apărării și va fi format din 1000 de rezerviști scoși recent din armata activă care au fost în poliția militară, serviciile de informații militare și forțele aeriene israeliene. Ei vor fi angajați cu normă întreagă de salarizare.