x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia pune măști elevilor, Scoția le scoate!

Italia pune măști elevilor, Scoția le scoate!

de Dan Constantin    |    24 Aug 2020   •   16:09
Italia pune măști elevilor, Scoția le scoate!

Câte bordeie, atâtea obiceie! Astfel pot fi descrise reglementările privind începerea școlii în Europa, unde nu există o practică unitară în privința măsurilor de protecție sanitară.În Italia, unde școlile au fost închise total din 6 martie, redeschiderea procesului de învățământ este privit cu îngrijorare de autorități. Sunt preconizate purtarea obligatorie a măștilor, distanțarea pupitrelor elevilor, testarea gratuită a profesorilor. Pentru a face față nevoii sporite de cadre au fost angajați temporar încă 50 000 de profesori și au fost preluate 20 000 de spații pentru amenajarea de clase.În Scoția, în schimb, purtatul măștilor nu este obligatoriu, , fiind recomandat elevilor din clasele terminale să nu se îmbrățișeze.În Spania , unde cele 17 regiuni au autonomie de organizare a educației, sunt de asemenea măsuri diverse.La Madrid, profesorii sunt îngrijorați de dinamica îmbolnăvirilor și cheamă la o grevă la începutul anului școlar. În Catalunia, dacă apare un caz de COVID 19 într-o clasă, elevii intră în carantină. La două cazuri în școală, se întrerup cursurile.

×