Un actor italian se află în prezent în comă la spital, după o scenă în care trebuia să pară că se spânzură. Luni seară, Raphael Schumacher, un actor de 27 de ani, juca scena falsei spânzurări la Teatro Lux din Pisa când un spectator, student la medicină, a observat că spasmele actorului erau reale. S-a urcat repede pe scenă, încercând să îi vină în ajutor nefericitului care se zbătea, relatează leparisien.fr.
În pofida eforturilor făcute la faţa locului, actorul nu şi-a revenit şi a fost transportat la spital, unde se află în stare gravă.
Reprezentaţia "Miraj" se desfăşoară pe şase scene diferite, prin mijlocul cărora circulă publicul. Scena spânzurării avea loc în curtea teatrului, unde funia fusese legată de un smochin. Raphael Schumacher purta mască.
Poliţia italiană a închis imediat teatrul, potrivit The Times, şi a interogat tehnicienii şi spectatorii, precum şi actorii din distribuţia spectacolului. Actorul "spânzurat" beneficia de o dublă măsură de siguranţă: nodul de la funie trebuia să fie fals, iar Schumacher ar fi trebuit să poarte un ham care să îi oprească o eventuală cădere. Însă lucrurile nu s-au petrecut cum era prevăzut.
"Niciunul dintre noi nu reuşeşte să înţeleagă ce s-a întâmplat", a declarat Gabriele de Luca, directorul teatrului, cotidianului milanez Il Giorno. "Monologul prevedea iniţial un pistol, dar Raphael a optat pentru spânzurare fără să ne spună", a adăugat el.
Presa italiană a anunţat că poliţia are printre ipoteze sinuciderea. "Fiul meu şi-a pierdut recent tatăl şi a încheiat o relaţie amoroasă, dar îşi revenise. Nu avea niciun motiv să se sinucidă", a spus mama actorului, citată de leparisien.fr.