Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, ce ispăşeşte şapte ani de detenţie, l-a acuzat vineri pe preşedintele Viktor Ianukovici că ordonă să fie filmată până în toaleta spitalului în care primeşte îngrijiri şi cere să se întoarcă în închisoare.
"Cer să mă întorc în închisoare", scrie opozanta într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Viktor Ianukovici, pe care îl acuză că a ordonat "personal" supravegherea ei. Acest mesaj a fost citit de avocatul ei, Serghi Vlasenko.
"Renunţ la acest pretins tratament", a continuat Timoşenko, ce se află la spital din mai din cauza unei hernii de disc.
Ea afirmă că sunt instalate camere ascunse în salonul ei de spital şi în camera în care se schimbă pentru a se supune procedurilor medicale, dar şi în cabina de duş şi chiar în toaletă.