O furgonetă blindată, care transporta aproximativ 10 milioane de euro, a fost jefuită în timp record, la Lyon (centru), iar şoferul a dispărut, fiind vorba despre unul dintre cele mai importante furturi de transport de numerar din ultimii ani, a relatat vineri AFP.
"Este vorba despre mai mult de 10 milioane de euro", a confirmat Joel Chapuy, delegat din partea sindicatului CFDT pentru transport de numerar. O sursă judiciară a confirmat suma.
Camioneta, aparţinând grupului suedez de transport de numerar Loomis, care transporta o încărcătură de la Banca Franţei, a dispărut joi, în jurul orei 10:00 (11:00 ora României), pe când cei doi însoţitori au ieşit din vehicul să ridice bani, lăsându-şi colegul singur. Furgoneta a fost găsită goală şi fără şofer, după câteva ore, în apropiere de Venissieux, la periferia estică a oraşului Lyon, după cum a declarat şeful Direcţiei Interregionale de Poliţie Judiciară (DIPJ), Claude Catto.
"Bineînţeles că suspiciunile se îndreaptă automat către şofer", a declarat pentru postul de televiziune iTele procurorul din Lyon, Xavier Richaud.
"Am fost să facem o percheziţie la acest băiat şi am avut surpriza să descoperim un apartament mai degrabă gol, aproape curat, ca şi cum şi-ar fi pregătit fuga", golind frigiderul, luând hainele şi actele, a continuat Richaud. De asemenea, conturile bancare ale bărbatului în vârstă de aproximativ 40 de ani "au fost golite", a mai spus Richaud.
Acest furt constituie unul dintre cele mai importante atacuri împotriva societăţilor de transport de numerar, în ultimii nouă ani. La 22 septembrie 2007, aproximativ zece oameni cu cagule şi puternic înarmaţi au atacat cu exploziv seiful companiei Sazias, la Gemenos, lângă Marsilia (sud), de unde au luat aproximativ 10 milioane de euro.
La 7 august 2008, trei infractori au primit 7 milioane de euro din partea unui transportator de numerar al companiei Sazias, după ce au pătruns în locuinţa acestuia, la Brignoles (Var, sud) şi i-au luat ostatică soţia.