x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jared Kushner pleacă într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu pentru a promova planul de pace american

Jared Kushner pleacă într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu pentru a promova planul de pace american

28 Mai 2019   •   17:23
Jared Kushner pleacă într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu pentru a promova planul de pace american

Jared Kushner, consilier al lui Donald Trump însărcinat cu planul de pace israeliano-palestinian, se va deplasa în această săptămână la Rabat, Amman şi Ierusalim, a anunţat marţi Casa Albă, relatează AFP şi Reuters.

Ginerele preşedintelui american va fi însoţit în această deplasare în Maroc, Iordania şi în Israel de mâna sa dreaptă Jason Greenblatt, precum şi de emisarul american pentru Iran Brian Hook, a precizat un responsabil al executivului american sub acoperirea anonimatului, fără a preciza care sunt întâlnirile pe care le vor avea.

Kushner, însărcinat de doi ani de miliardarul american să ajungă la un "acord final" între israelieni şi palestinieni, se va deplasa apoi, începând de la 1 iunie, la Montreux, în Elveţia, apoi la Londra, unde va participa la vizita de stat în Marea Britanie a socrului său Donald Trump.

SUA urmează să prezinte pe 25 şi 26 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă de la Manama, partea economică a acestui plan de pace israeliano-palestinian, al cărui conţinut politic nu a fost încă anunţat.

Autoritatea naţională palestiniană a anunţat că nu va participa la această conferinţă.

Palestinienii boicotează administraţia americană după ce Donald Trump a trecut peste decenii de consens internaţional şi a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului în decembrie 2017.

AGERPRES

×