x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Javier Milei preia cu hotărâre frâiele Argentinei

Javier Milei preia cu hotărâre frâiele Argentinei

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2023   •   18:45
Javier Milei preia cu hotărâre frâiele Argentinei

Javier Milei preia cu hotărâre frâiele Argentinei. Noul preşedinte anunţă o serie de reforme de amploare pentru reglarea economiei statului sud-american.

Preşedintele Javier Milei a anunţat o serie de reforme radicale pentru a reduce rolul statului în economia argentiniană. În noul plan se numără inclusiv o sumă de măsuri de privatizare a companiilor, de facilitare a exporturilor şi de eliminare a controlului preţurilor, raportează Bloomberg, citat de ZF.

Liderul libertarian a enumerat 30 de puncte iniţiale ale planului său într-o alocuţiune televizată în seara zilei de miercuri, adăugând că acestea fac parte dintr-un pachet mai amplu care conţine peste 300 de măsuri.

„Semnez un decret urgent care va da startul procesului de reglementare economică de care Argentina are atâta nevoie", a declarat Milei în discursul rostit de la palatul prezidenţial.

Planul său vine la o săptămână după ce ministrul economiei, Luis Caputo, a anunţat o serie de reduceri bugetare profunde, alături de o devalorizare cu 54% a peso-ului, ca parte a unui program de terapie de şoc menit să evite hiperinflaţia şi să repună economia ţării pe drumul cel bun.

Până în prezent, pieţele au aplaudat aceste măsuri, trimiţând preţurile obligaţiunilor la maximele ultimilor doi ani şi menţinând cursurile de schimb paralele ale peso-ului la un nivel destul de echilibrat.

În timp ce Milei a declarat că va trimite legislatorilor un set de propuneri complementare, nu este clar cât de departe poate merge noul lider în aplicarea noilor sale planuri. Ceea ce este sigur este că preşedintele va avea parte de o opoziţie puternică în congres, unde nu beneficiază de o majoritate nici măcar prin voturile combinate ale coaliţiei favorabile mediului de afaceri, care probabil îl va susţine.

Unele măsuri vor fi probabil contestate în instanţă, opoziţia începând deja să organizeze demonstraţii împotriva politicilor noului preşedinte. Primul protest major împotriva lui Milei a avut loc în cursul zilei de miercuri, fiind în mare parte stăpânit de forţele de ordine.

Printre măsurile propuse de Milei se numără privatizarea tuturor companiilor deţinute de stat, abrogarea actualei legi a chiriilor care limitează creşterea preţurilor, în încercarea de a normaliza piaţa imobiliară şi reglementarea serviciilor de internet prin satelit pentru a permite operarea în Argentina a companiei Starlink a SpaceX.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: javier milei argentina