x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kamikaze britanici

Kamikaze britanici

de Anca Aldea    |    14 Iul 2005   •   00:00
Kamikaze britanici

Patru prieteni din nordul Angliei sunt banuiti de politie ca au organizat atentatele de la Londra din 7 iulie. Este prima data in istoria Europei Occidentale cand tineri de origine engleza isi dau viata pentru o cauza straina.

Politia si anchetatorii i-au identificat pe autorii atentatelor de la 7 iulie din Londra. Dar ei nu vorbesc deocamdata despre identitatea lor. Presa britanica scrie insa, socata, de felul in care patru tineri, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, au ajuns sa fie folositi impotriva semenilor lor de teroristi adevarati. Patru tineri "curati ca lacrima", care nu au avut niciodata probleme cu justitia, scrie corespondentul CNN in Leeds.
Surse anonime citate de ziarul The Times sustin ca cei patru suspecti anuntati de politie sunt: Shehzad Tanweer (22 de ani), Hasib Hussain (19 ani), Mohammed Sidique Khan (30 de ani), Eliaz Fiaz (30 de ani). Scotland Yard a lansat o ampla operatiune in Yorkshire, in apropiere de Leeds, oras situat la circa 300 de kilometri la nord de Londra, regiune din care ar proveni Shehzad, Hasib si Mohammed. Politia a perchezitionat locuintele presupusilor teroristi si a aflat, de la vecini si apropitai, ca cei trei si-au parasit casele in zorii zilei de 7 iulie. Shehzad, Hasib si Mohammed au calatorit, la bordul unei masini, pana la Luton, localitate aflata la circa 48 de kilometri la nord de Londra, de unde se presupune ca provine cel de-al patrulea suspect.

CINISM. In jurul orei locale 08:30, toti patru se aflau in statia de metrou King’s Cross, unde au fost inregistrati de camerele de luat vederi. "Cu privirile destinse, barbatii purtau, pe spate, rucsacuri militare", scrie The Guardian, citand surse apropiate anchetei. "In fiecare rucsac se afla cate o bomba de aproape cinci kilograme", scrie The Times. Douazeci de minute mai tarziu, patru explozii s-au auzit in diferite puncte ale orasului. Sidique Khan, tata al unui fiu in varsta de numai opt luni, a postat bomba la statia Edgware Road. In grija lui Hassib, cunoscut pentru devotamentul sau religios, a intrat autobuzul mortii, din statia Tavistock Square, iar Shehzad s-a ocupat de statia de metrou Aldgate. Identitatea celui de-al patrulea suspect nu este clara.

PREMIERA
"Linia frontului s-a deplasat aici (in Marea Britanie, n.r.). Nu mai este o problema externa", scrie ziarul The Times, citand "o sursa de rang inalt, din cadrul Serviciilor secrete". "Daca se confirma ca autorii atacurilor au fost englezi, acest lucru ar fi o premiera in Uniunea Europeana", scrie The Times, dupa ce presa britanica a publicat o serie de marturii ale unor surse oficiale, dar anonime. "Posibilitatea de a lua metroul dimineata, pentru a merge la locul de munca, fara ca acesta sa explodeze, este o libertate fundamentala", a declarat ministrul britanic de Interne, Charles Clarke.

Portret de terorist


VIGILENTA. Politia britanica in stare de alerta
Mohammed Sidique Khan, in varsta de 30 de ani, era cel mai varstinc dintre atentatori.
In grija lui s-a aflat statia de metrou Edgware Road. Mohammed locuia in West Yorkshire, impreuna cu sotia sa, Hasina, si cu baiatul lor de numai opt luni. "Erau un cuplu foarte linistit. El mergea la sala de sport. Spun asta pentru ca deseori, mai ales dimineata, il vedeam carand o geanta pe umeri. L-am vazut si saptamana trecuta", spune Sara Aziz, o vecina.

ABSOLVENTUL. Despre Shehzad Tanweer, in varsta de 22 de ani, anchetatorii au aflat ca a pus bomba in statia Aldgate. Locuia la Leeds si era cunoscut pentru firea lui vesela si prietenoasa. Ii placea sa joace cricket si, ocazional, muncea pentru tatal sau, un om de afaceri prosper, proprietarul unui lant de pescarii din Leeds. Shehzad era absolvent de studii superioare, iar anul trecut a petrecut sase luni in Pakistan si Afganistan. Politia crede ca Shehzad a inchiriat, in Leeds, un automobil marca Nissan Micra, cu care s-a deplasat, in 6 iulie, la Luton pentru a-i intalni pe cei trei colegi.

UN CREDINCIOS DEVOTAT. Hasib Hussain, in varsta de 19 ani, este cel mai tanar dintre atentatori. El s-a aflat in autobuzul numarul 30, care a explodat in Piata Tavistock. Hasib a fost, pana in 2003, un nonconformist. Traia intr-o suburbie din Leeds si ii placeau bautura si femeile. In 2003, Hasib a vizitat Pakistanul, unde subit a devenit un musulman devotat. Trupul sau neinsufletit a fost gasit la Tavistock.

UN NECUNOSCUT. Al patrulea barbat, a carui identitate se afla inca sub semnul intrebarii, a avut grija bombei de la statia King’s Cross. Politia sustine ca l-a identificat pe acest suspect. Presa britanica este insa retinuta. Tot ceea ce se stie in mod concret este faptul ca barbatul a petrecut noaptea de miercuri spre joi, in compania celorlalti trei suspecti, in localitatea Luton.

ROMANCA UCISA
Romanca a carei disparitie a fost raportata politiei in urma cu cateva zile a murit in atentate. Politia londoneza a identificat marti seara ramasitele Mihaelei Otto (foto), cetatean britanic de origine romana, in varsta de 47 de ani. Potrivit autoritatilor, in dimineata atentatelor, Mihaela se indrepta catre Knightsbridge. Se ducea la serviciu. Lucra ca tehnician dentar la un cabinet particular. Garnitura de metrou in care se afla, de pe tronsonul Northern Line, fusese deviata via King’s Cross, din cauza unei deficiente de semnalizare, scrie cotidianul britanic The Times. Devierea a fost fatala pentru Mihaela si pentru familiile celor 21 de persoane care si-au pierdut viata in dimineata zilei de 7 iulie. Cercetatarile au scos la iveala si faptul ca, in metroul ucigas, Mihaela se afla chiar langa teroristul care a detonat bomba. Femeia a murit instantaneu, a anuntat politia. Mihaela sa afla in Marea Britanie de mai bine de 24 de ani, era necasatorita si traia impreuna cu mama si sora sa.

BOMBELE
In contextul anchetei desfasurate la Londra si in imprejurimi, fortele de politie au descoperit, la Leeds, o fabrica de bombe, scrie cotidianul The Times. In timp ce politia perchezitiona locuintele suspectilor din Leeds, fortele de ordine au cerut celor 600 de locuitori sa-si paraseasca casele ca masura de precautie. Alertele false s-au inmultit in ultima vreme in Marea Britanie. Genistii englezi au neutralizat, marti, o bomba amplasata pe partea nord-irlandeza a caii ferate care face legatura intre Belfast si Dublin. Nimeni nu a revendicat, pana ieri la inchiderea editiei, tentativa cu bomba.
×