Crimeea, moneda de schimb din buzunarul lui Zelenski

Într-un material publicat săptămâna trecută în „Wall Street Journal”, fostul premier britanic Boris Johnson – considerat unul dintre cei mai mari susținători ai liderului de la Kiev – a făcut o afirmație surprinzătoare. 

Johnson a precizat că, dacă trupele rusești s-ar întoarce pe teritoriile pe care le controlau în interiorul Ucrainei înainte de invazia din 24 februarie, această decizie ar reprezenta o bază pentru redeschiderea discuțiilor dintre Ucraina și Rusia.

Declarația implică faptul că Ucraina ar trebui să accepte că plecarea trupelor rusești din Crimeea nu ar fi o condiție prealabilă pentru începerea tratativelor.

Făcând această remarcă, Johnson este de acord cu părerea susținută în privat de mai mulți diplomați occidentali, potrivit cărora revenirea Peninsulei Crimeea - teritoriu anexat ilegal de către ruși în 2014 - sub controlul total al Ucrainei, în urma unei ofensive militare, este, în acest moment, un lucru extrem de riscant, din cauza unei posibile reacții vehemente și neprevăzute a președintelui Putin, care nu-și poate permite pierderea acestui teritoriu.  

Concomitent, într-un articol scris pentru revista politică săptămânală britanică „The Spectator”, reputatul analist diplomatic american Henry Kissinger - fost secretar de stat al SUA și consilier pe probleme de securitate națională în timpul președințiilor lui Richard Nixon și Gerald Ford - a făcut o propunere similară celei formulate de Johnson.

Kissinger susține că Rusiei ar trebui să i se ceară doar renunțarea la teritoriul pe care l-a invadat începând cu luna februarie a acestui an. Teritoriile ocupate în urmă cu aproape un deceniu, inclusiv Crimeea, „ar putea face obiectul unei negocieri, după o încetare a focului”, scrie el. În cazul unui eșec al tratativelor pe această temă extrem de delicată, „ar putea fi organizate referendumuri supravegheate la nivel internațional privind autodeterminarea”, propune Kissinger.

Conform acestui raționament, Crimeea este diferită de restul Ucrainei, din punct de vedere istoric și etnic. Mai mult, 30.000 de militari ruși sunt bine baricadați într-o zonă în care accesul amfibiu al forțelor ucrainene este extrem de limitat. 

În plus, păstrarea Crimeei, într-o formă sau alta, este atât de importantă pentru viitorul lui Putin, încât - susțin diplomați și analiști occidentali -, dacă acesta ar simți că situația îi scapă din mână, ar putea recurge la desfășurarea armelor nucleare tactice, într-o decizie care, momentan, îngrozește și, în consecință, împiedică SUA și Europa să aprovizioneze Kievul cu arme cu rază lungă de acțiune.

Deocamdată, fără concesii

În public, Ucraina se opune categoric unor negocieri cu Moscova, până când rușii nu vor ceda toate teritoriile anexate din 2014 încoace. Zelenski a repetat de nenumărate ori acest lucru. „O simplă încetare a focului nu va rezolva nimic. Dacă nu ne eliberăm întregul teritoriu, nu vom aduce pacea!”, a declarat el, recent, la un forum organizat de Bloomberg în Singapore.

Pe plan diplomatic, Zelenski s-a implicat, de asemenea, cu toată energia în crearea „Platformei Crimeea”, un organism de coordonare prin intermediul căruia Kievul exercită presiuni asupra comunității internaționale pentru a menține în vizor ocuparea ilegală a Crimeei. 

La reuniunea din luna august a acestui organism, președintele polonez, Andrzej Duda, a spus: „Crimeea este și a fost o parte a Ucrainei, la fel de mult cum Gdańsk sau Lublin sunt părți ale Poloniei!”. El a adăugat apoi, într-o notă retorică: „Cred că mulți dintre noi trebuie să își facă un examen de conștiință pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimul an. A fost oare consimțământul de facto pentru ocuparea Crimeei un semnal greșit din partea multor țări către Rusia?”.

Mai mult, în sprijinul acestei idei, sondajele de opinie arată că 85% dintre ucraineni susțin că țara lor trebuie să reocupe toate teritoriile confiscate de ruși începând din 2014, pentru ca războiul să se încheie.

Ofensivă țintită

În mod clar, armata ucraineană are un plan de înaintare spre sud, izolând peninsula și tăind liniile de aprovizionare rusești. Forțele ucrainene vor să coboare pe partea de est a râului Nipru, pentru a ajunge apoi la barajul care furnizează 85% din apa dulce a Crimeei.

Campania militară de distrugere a pozițiilor extrem de solide deținute încă de ruși în Crimeea este însă de abia la început. Pe 7 octombrie, forțele speciale ucrainene au lovit podul de 19 km, puternic păzit, peste strâmtoarea Kerci, simbolul anexării și al reunificării aproape mistice a Rusiei cu locul de naștere al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Podul care leagă Crimeea de Rusia fusese o uriașă realizare inginerească, pe care Putin însuși a inaugurat-o după trei ani de construcție. Alături de linia de cale ferată și conductele de apă care îl însoțesc, podul este principala rută de aprovizionare din Rusia pentru trupele ce luptă în regiunea Herson și în împrejurimi. Avarierea sa a încetinit, dar nu a rupt rutele de aprovizionare rusești.

În afară de această lovitură, au existat și alte acțiuni de slăbire a apărării inamice. La începutul lui august, șase explozii au lovit baza aeriană Saki, din Novofedorivka. Apoi, cea mai mare bază militară a Rusiei din Crimeea, lângă Dzhankoi, a fost lovită în noiembrie. 

Potrivit unor relatări locale, oamenii din Crimeea sunt extrem de încordați, întrebându-se zilnic ce depozit de muniție ar putea exploda în continuare. De asemenea, Moscova a devenit foarte preocupată de activitatea mișcării de rezistență din Crimeea.

Concomitent, ministrul adjunct ucrainean al Apărării, Volodimir Havrilov, a promis că forțele Kievului vor ajunge în peninsulă până la sfârșitul lunii decembrie. La rândul său, consilierul prezidențial de rang înalt Mihailo Podoliak a sugerat că un tribunal pentru crime de război ar trebui să fie organizat în peninsulă, pe motiv că „ceea ce a început în Crimeea trebuie să se termine acolo”. 

Nu în ultimul rând, Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a sugerat, într-un alt moment de entuziasm, că o nouă conferință de tip Ialta ar putea avea loc acolo anul viitor, replicând summitul din 1945, organizat pentru a stabili configurația planetei, după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Un obiectiv înțelept?

Recent, o serie de oficiali militari britanici au subliniat vulnerabilitățile Crimeei, inclusiv dependența sa de Ucraina continentală pentru apă. La începutul invaziei din februarie 2022, Rusia a recucerit barajul hidroelectric Kahovka, din sudul Ucrainei. Rezervorul din spatele barajului Kahovka permite apei să curgă pe canalul de 400 de kilometri din Crimeea de Nord, construit în epoca sovietică pentru a furniza apă proaspătă din râul Nipru către zonele aride din sudul Ucrainei și al Crimeei.

Timp de opt ani, înainte de anexarea rusă, canalul a fost secat, după ce autoritățile ucrainene au declarat că Rusia nu a plătit pentru aprovizionare, și au construit un baraj de beton peste el, ceea ce a provocat mari probleme în privința irigațiilor, recoltelor și accesului la apă potabilă în Crimeea. 

Până la 80% din terenurile agricole au fost pierdute în Crimeea, iar culturi precum orezul au devenit imposibil de cultivat. După invazia Rusiei, din februarie, trupele rusești au ajuns rapid la Tavriisk, orașul în care canalul fusese obturat, au distrus barajul și au eliberat 1,7 milioane de metri cubi de apă din Nipru, în Crimeea.

În acest context, oficialii britanici consideră că obiectivul de a recâștiga controlul ucrainean asupra centralei hidroelectrice Kahovka, precum și a canalului din nordul Crimeei este realizabil.

Discuția despre o ofensivă care să scoată 30.000 de soldați ruși din Crimeea este însă cu totul altceva și neliniștește până și armata americană. Chiar generalul Mark Milley, președintele Statului Major Reunit, declara recent că „probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în curând nu este mare, din punct de vedere militar”.

Mai mult, susține și publicația „The Guardian”, diplomații ucraineni recunosc în privat că teama față de escaladarea tensiunilor, semnalată de la Washington și din capitalele europene, frânează aprovizionarea cu arme de artilerie cu rază lungă de acțiune, necesare pentru a termina războiul, inclusiv capturarea Crimeei.

La rândul lor, scrie același ziar britanic, diplomații europeni admit că Peninsula Crimeea are un statut special. Conducerea sovietică a cedat Crimeea Ucrainei abia în 1954, iar cea mai mare parte a populației sale este rusă. De altfel, mulți locuitori sunt chiar pensionari din Marina de la Marea Neagră.

De la ocuparea Crimeei nu au fost realizate sondaje de opinie de încredere. Informații divulgate asupra rezultatelor reale privind referendumul inițial de anexare, din 2014, au arătat că doar o treime din populație a votat pentru alipirea la Rusia. De atunci, însă, economia Crimeei s-a descurcat acceptabil, iar în zonă a avut loc un aflux de aproximativ 300.000 de ruși. De asemenea, mulți activiști proucraineni și tătari au fost forțați să plece din peninsulă.

„Când vorbim despre oamenii care trăiesc în Crimeea, situația este absolut diferită de cum era acum opt ani.”, a recunoscut, luna trecută, chiar vicepremierul Ucrainei, Olha Ștefania. Mai mult, oamenii de aici au fost intoxicați opt ani de zile de către propaganda rusă. 

În aceste condiții, perspectiva unei prelungiri sângeroase a războiului pentru a elibera o populație care ar putea, în număr mare, să nu-și dorească asta s-ar putea dovedi o armă cu două tăișuri pentru Kiev.