x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong-un, „emoţionat” la concert

Kim Jong-un, „emoţionat” la concert

04 Apr 2018   •   14:15
Kim Jong-un, „emoţionat” la concert

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a aplaudat zâmbitor spectacolul oferit de starurile sud-coreene de muzică K-pop la Phenian, declarându-se profund „emoţionat”, a relatat, luni, agenţia de presă oficială KCNA.

Faptul că președintele Kim şi soţia sa, fosta cântăreaţă Ri Sol-ju, au asistat la concertul de duminică a fost foarte neobişnuit. În mod normal, regimul izolat încearcă să împiedice orice infiltrare a culturii sud-coreene. Kim, primul lider nord-coreean care a asistat la un spectacol al sud-coreenilor, a strâns mâna artiştilor „şi le-a transmis cele mai profunde mulţumiri”, a scris KCNA. „El a declarat că a fost profund emoţionat să vadă poporul nostru aplaudând sincer acest spectacol, aprofundându-şi cunoştinţele de artă populară din partea sud-coreeană”, a adăugat KCNA. Aceste concerte - un altul este programat pentru astăzi - sunt un alt semn al dezgheţului între Nord şi Sud după Jocurile Olimpice de Iarnă, care au avut loc în Coreea de Sud. Kim Jong-un a trimis la aceste jocuri sportivi, o echipă de majorete, precum şi pe sora sa mai mică. Au urmat contacte diplomatice, conducând la propuneri de summituri între cele două Corei, dar şi între Phenian şi Washington. Summitul intercoreean între Kim şi președintele Moon Jae-in, al treilea de acest gen după cele din 2000 şi 2007, va avea loc pe 27 aprilie la Panmunjom, în zona demilitarizată ce desparte peninsula.

 

×
Subiecte în articol: Kim Jong