x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim vrea „McDonald’s”. SUA nu îi dau încă    

Kim vrea „McDonald’s”. SUA nu îi dau încă    

de Şerban Mihăilă    |    12 Iun 2018   •   14:59
Kim vrea „McDonald’s”. SUA nu îi dau încă    

Considerat până nu demult un dictator imprevizibil și un lider periculos pentru securitatea planetei, Kim Jong-un ar putea îmbrățișa „diplomația hamburgerului”, aducând „McDonald’s” și un Turn Trump în Coreea de Nord, în încercarea de a asigura supraviețuirea regimului său, prin intermediul investițiilor americane. Această schimbare spectaculoasă de atitudine ar putea fi sugerată de Phenian chiar astăzi, cu ocazia întâlnirii istorice dintre Kim și Trump.  

 

Nimeni nu se așteaptă ca prima întâlnire directă dintre un președinte american în exercițiu și un lider nord-coreean să aducă un acord final în privința denuclearizării Peninsulei Coreene. Chiar președintele Trump a descris summitul de astăzi, din Singapore, drept „un prilej de a ne cunoaște”, care va declanșa „un proces” de durată, în încercarea de a se ajunge la o înțelegere asupra distrugerii arsenalului nuclear nord-coreean. Șeful Casei Albe anunța cu doar câteva zile în urmă că are o „presimțire bună” în legătură cu întâlnirea din Singapore, deși va şti „într-un minut dacă summitul cu Kim este un succes”. Optimismul american a continuat, ieri, când șeful diplomației de la Washington, Mike Pompeo, a anunțat că discuțiile dintre SUA și Coreea de Nord „avansează mai rapid decât anticipam noi”. El s-a referit la negocierile organizate de cele două părți în Singapore, chiar înaintea summitului dintre Trump și Kim, în cadrul unui dialog preliminar desfășurat pentru a reduce divergențele bilaterale din timpul evenimentului de astăzi. „Sunt foarte optimist în privința şanselor de reuşită” ale întâlnirii de marţi, afirma, ieri Pompeo, într-o conferinţă de presă. El a precizat că sancţiunile contra Coreei de Nord „vor rămâne în vigoare” în baza oricărui acord între Trump şi Kim, până când Phenianul va conveni să furnizeze dovezi verificabile privind denuclearizarea sa. „SUA au fost păcălite înainte” şi nu vor permite ca acest lucru să se întâmple din nou, a mai spus Pompeo. El a menţionat că SUA sunt pregătite să ofere Coreei de Nord, în schimbul denuclearizării sale „complete, verificabile şi ireversibile”, „garanţii de securitate unice și diferite” de cele propuse până acum.

Alege Kim „diplomația hamburgerului”?

Deși nu a făcut vâlvă în privința summitului, presa de stat nord-coreeană, care redă fidel poziția Phenianului, s-a referit, ieri, la stabilirea unei noi relații cu SUA, în acord cu „schimbările cerute de o nouă eră”. Concomitent, presa britanică a citat oficialități nord-coreene care ar fi spus, în timpul dineului oferit cu ocazia întrevederii istorice dintre liderii celor două Corei, din aprilie, că Phenianul vrea să-și modernizeze economia și să devină „un stat normal”, cu ajutorul investițiilor americane, ce ar putea garanta și securitatea  țării. Sursele citate au numit „McDonalds” și „un Turn Trump”, între „sponsorii” doriți de Phenian, scrie „Mail Online”. O eventuală „diplomație a hamburgerului” depinde însă de rezultatul întâlnirii de astăzi.

 

Chiar dacă o țară a avut o relație ostilă cu noi în trecut, în cazul în care această națiune ne respectă autonomia, vom încerca normalizarea relațiilor prin dialog”.

„Rodong Sinmun”, ziarul Partidului Muncitorilor din Coreea

 

 

×