UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi-a exprimat mulţumirea faţă de modul în care merg lucrurile în România în privinţa combaterii corupţiei.
"Am discutat despre situaţia din România. Vicepreşedintele Biden şi-a exprimat mulţumirea faţă de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupţiei, încrederea în continuarea acestui demers", a spus şeful statului, la Ambasada României în SUA.
El a spus că discuţiile au vizat şi Parteneriatul strategic dintre România şi SUA, cei doi oficiali convenind să se lucreze mai mult şi pe partea economică a acestuia.
"În primul rând am discutat despre Parteneriatul strategic. Împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, militară sunt excelente şi am convenit să încercăm să lucrăm şi pe partea economică. Un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanţială", a afirmat şeful statului.
El a indicat că în cadrul întrevederii au fost discutate foarte multe probleme care preocupă atât SUA, cât şi România.
Iohannis a apreciat că întâlnirea, care a durat mai mult de o oră, a fost foarte caldă.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la Casa Albă, iar la întrevedere a participat şi noul ambasador al României în SUA, George Maior.
UPDATE: Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la Casa Albă, şeful statului urmând să susţină la finalul întrevederii o declaraţie de presă la Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
Tot luni, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, participă la recepţia tradiţională oferită de preşedintele american Barack Obama.
Şeful statului efectuează începând de joi până miercuri o vizită oficială în SUA, cu ocazia summitului ONU.
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns luni la Washington, unde urmează să se întâlnească cu vicepreşedintele american Joe Biden.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali va avea loc la Casa Albă.
Discuţiile vizează consolidarea în continuare a Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, în special dimensiunea economică. România doreşte mai multe investiţii americane.
De asemenea se va discuta despre întărirea cooperării în plan regional, cât şi despre pregătirea summitului NATO care va avea loc la Varşovia şi conştientizarea importanţei Mării Negre pentru securitatea NATO.
Preşedintele a început miercurea trecută o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, cu ocazia summitului ONU care are loc la New York.