Proclamarea independenţei provinciei sârbe Kosovo continuă, după o
săptămână, să provoace nemulţumirea sârbilor, pe de-o parte, şi a
tandemului Moscova-Belgrad şi Occident, pe de alta, riscând să
alimenteze comunitatea intenaţională cu "un parfum de război rece" din
această cauză, comentează AFP.
Proclamarea independenţei provinciei sârbe Kosovo continuă, după o săptămână, să provoace nemulţumirea sârbilor, pe de-o parte, şi a tandemului Moscova-Belgrad şi Occident, pe de alta, riscând să alimenteze comunitatea intenaţională cu "un parfum de război rece" din această cauză, comentează AFP.
Moscova, principalul aliat al Belgradului, nu mai conteneşte cu criticile la adresa declaraţiei unilaterale a independenţei, preşedintele rus, Vladimir Putin, considerând că este vorba despre un "precedent îngrozitor", ce va avea efect de bumerang asupra occidentalilor, care au încurajat această decizie a majorităţii albaneze, precum şi "consecinţe imprevizibile".
SUB SUPRAVEGHERE. Până la ora actuală, zece ţări din Uniunea Europeană, în frunte cu Germania, au recunoscut independenţa Kosovo, alături de alte opt, din întreaga lume, primele fiind Statele Unite, în timp ce alte nouă ţări UE se pregătesc să o recunoască. Numai trei ţări comunitare – România, Spania şi Cipru – au respins până acum categoric independenţa provinciei sârbe. Sârbii suportă cu greu pierderea leagănului lor istoric, iar albanezii merg mai departe, adoptând primele legi ale noului stat şi acceptând o supraveghere internaţională civilă, financiară, judiciară şi militară pe durată nelimitat.

Citește pe Antena3.ro