x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul acuză "isteria" de la Chișinău și cere mai multă prudență în privința Transnistriei

Kremlinul acuză "isteria" de la Chișinău și cere mai multă prudență în privința Transnistriei

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2023   •   16:15
Kremlinul acuză "isteria" de la Chișinău și cere mai multă prudență în privința Transnistriei
Sursa foto: Hepta

Moscova recomandă mai multă prudență din partea Chișinăului în privința regiunii separatiste Transnistria, după ce autoritățile moldovene au cerut retragerea trupelor ruse din zonă, spune Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de EFE.

"Rusia a fost şi este o parte responsabilă în ceea ce priveşte Transnistria şi continuă să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare. Dorim să-i sfătuim pe omologii noştri moldoveni să fie extrem de atenţi în această privinţă.

Relaţiile noastre cu Republica Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea se concentrează întotdeauna pe tot ce este antirusesc, ei alunecă în isterie antirusească. Guvernul moldovean accentuează orice poziţie antirusească şi, de fapt, ajunge la isterie", acuză înaltul oficial rus, apreciind că "lipsa unei poziţii constructive nu ajută cu nimic Republica Moldova".

Relațiile dintre cele două state s-au tensionat și mai mult în ultimele săptămâni, după mai multe declarații împotriva Moscovei ale conducerii de la Chișinău, a protestelor anti-guvernamentale din Republica Moldova, organizate de susținători pro-ruși, dar care durează de multe luni și din cauza situației dramatice a economiei acestei țări. 

Președintele Volodimir Zelenski și apoi șefa statului moldovean, Maia Sandu, au afirmat anterior că a fost dejucată o tentativă de lovitură de stat la Moscova, care ar fi fost dirijată de Rusia. Moscova a negat ferm aceste afirmații. 

După mai multe afirmații în acest sens ale Maiei Sandu, ea exclude acum o "ameninţare militară iminentă" din partea Rusiei împotriva ţării sale, dar acuză Moscova de război hibrid în R.Moldova prin dezinformare și cere ajutor statelor occidentale. 

Totodată, Parlamentul R.Moldova a votat o lege prooccidentală, după demisia guvernului Natalia Gavriliță. Noul executiv, condus de Dorin Recean, își reafirmă orientarea pro UE și NATO, dar cere și retragerea trupelor ruse din Transnistria. 

Autoproclamata Republică Nistreană, în 1990, are o situație delicată. De iure se află în componența Republicii Moldova însă de facto nu se mai supune autorităților de la Chișinău.

×