x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlin: Erdogan i-a prezentat lui Putin scuze pentru doborârea avionului militar rus

Kremlin: Erdogan i-a prezentat lui Putin scuze pentru doborârea avionului militar rus

27 Iun 2016   •   16:52
Kremlin: Erdogan i-a prezentat lui Putin scuze pentru doborârea avionului militar rus

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a trimis o scrisoare omologului său rus Vladimir Putin în care exprimă scuze pentru doborârea, în luna noiembrie, a unui avion militar rus în apropierea graniţei turco-siriene, relatează luni Reuters, citând un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Reprezentantul preşedinţiei ruse a declarat că, în scrisoarea respectivă, şeful statului turc afirmă că va face tot posibilul pentru restabilirea relaţiilor între Moscova şi Ankara şi că Turcia este pregătită să acţioneze împreună cu Rusia pentru combaterea terorismului.

''În scrisoare se afirmă, în special, că Rusia este un prieten şi partener strategic al Turciei, cu care autorităţile turce nu doresc să strice relaţiile'', se menţionează în declaraţia Kremlinului. De asemenea, este citat preşedintele turc: "Doresc încă o dată să-mi exprim compasiunea, să transmit sincere condoleanţe familiei pilotului rus care a murit şi să spun 'Îmi pare rău' ''.

După doborârea avionului militar rus, Rusia a impus restricţii comerciale Ankarei. Vladimir Putin declara la vremea respectivă că aceste măsuri nu vor fi ridicate decât cu condiţia ca Erdogan să prezinte scuze. AGERPRES

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan Vladimir Putin