Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, le-a cerut poliţiştilor să se distanţeze de rolul de protectori ai oamenilor de afaceri şi ai intereselor acestora. Liderul de la Kremlin a spus că acţiunile pe care poliţişti corupţi le desfăşoară adesea în favoarea unor oameni de afaceri trebuie să înceteze, relatează Agenţia France Presse, preluată de Mediafax.
În cursul unei întrevederi cu jurnalişti de la cotidianul oficial Rosiskaia Gazeta, Medvedev a spus că Poliţia trebuie să redevină o instituţie în slujba tuturor cetăţenilor ruşi, indiferent de averea şi poziţia socială pe care le deţin. Kremlinul a ordonat în februarie o vastă reformă a Ministerului de Interne, pe fondul a numeroase scandaluri - răpire, tortură, extorsiune de fonduri, corupţie - o sarcină dificilă, potrivit organizaţiilor neguvernamentale specializate. Conform unui raport al Asociaţiei avocaţilor pentru drepturile omului publicat în august, un poliţist specialist în lupta împotriva crimei organizate, care "protejează" un om de afaceri, câştigă până la echivalentul a 15.500 de euro pe lună, în condiţiile în care salariul mediu lunar din Rusia este sub 600 de euro.