x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe LEGISLATIVE ÎN AUSTRIA - Luptă dură pe extrema dreaptă

LEGISLATIVE ÎN AUSTRIA - Luptă dură pe extrema dreaptă

de Mihaela Matachita    |    29 Sep 2008   •   00:00

Aproximativ 6,3 milioane de austrieci au fost chemaţi la urne în speranţa constituirii unei noi majorităţi, pentru prima dată putând vota inclusiv adolescenţii în vârstă de 16 şi 17 ani.



Aproximativ 6,3 milioane de austrieci au fost chemaţi la urne în speranţa constituirii unei noi majorităţi, pentru prima dată putând vota inclusiv adolescenţii în vârstă de 16 şi 17 ani.

Coaliţia între dreapta şi stânga s-a destrămat în iulie, după 18 luni de neînţelegeri pe tema unei reforme fiscale şi a mijloacelor de luptă împotriva scumpirii nivelului de trai. Înaintea scrutinului, circa un milion de alegători se declarau indecişi. Totuşi, sondajele indicau că austriecii vor vota în favoarea celor două mari partide responsabile de acest eşec: social democraţii din SPOe ar obţine între 27% şi 29%, faţă de 26% din voturile obţinute de OeVP, conservator.

ATENŢIE, PERICOL! Impasul guvernamental care domină toate dosarele mari a reprezentat un atuu pentru extrema dreaptă, creditată de sondaje cu zece la sută, devenind din nou a treia forţă politică a ţării, după anii ‘90 şi începutul anilor 2000. Bătălia pentru locul al treilea părea câştigată de partidul de extremă dreapta FPOe al lui Heinz-Christian Strache, creditat cu 17%-20% din voturi. FPOe este un partid disident al mişcării de extremă dreapta a lui Joerg Haider. Acesta din urmă, repliat în fieful său din Carinthia, a decis să revină ca lider al BZOe, creditat cu 6%-8% din sufragii. Strache şi Haider au dus o luptă acerbă în linia retoricii populiste
şi antiimigraţie.

×
Subiecte în articol: externe