x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe LEGO nu mai face faţă cererilor record. De Crăciun, stocurile s-ar putea epuiza

LEGO nu mai face faţă cererilor record. De Crăciun, stocurile s-ar putea epuiza

22 Oct 2015   •   13:52
LEGO nu mai face faţă cererilor record. De Crăciun, stocurile s-ar putea epuiza

Lego a anunţat că se teme de o epuizare a stocurilor de Crăciun în Europa, din cauza cererii care depăşeşte toate aşteptările. "Când vom primi noi comenzi, vom avea dificultăţi pe unele pieţe din Europa în aprovizionarea tuturor magazinelor", a declarat AFP un purtător de cuvânt al producătorului danez, Roar Rude Trangbaek.

"Acest lucru se întâmplă după un prim semestru 2015 în care am depăşit cu mult previziunile în privinţa evoluţiei vânzărilor" jocurilor de construcţie din piese de plastic, a adăugat el. Nu a precizat însă produsele şi ţările ce riscă să fie afectate de penurie. "Nu putem garanta că părinţii vor putea merge în orice magazin de jucării şi găsi chiar produsul pe care îl caută. S-ar putea să fie nevoie să se ducă la alt magazin", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Lego se aşteaptă să realizeze 60% din vânzări în perioada sărbătorilor de iarnă.

Intervievat de AFP, un analist al băncii de investiţii Oppenheimer, Sean McGowan, a apreciat că grupul danez nu aplică o politică care să facă părinţii să alerge în magazine. "Dacă ar fi fost vorba de orice altă firmă, aş fi spus imediat că este o lovitură de marketing", a declarat el. Însă Lego, desemnată "cea mai puternică marcă din lume" de biroul Brand Finance, nu recurge în general la astfel de "acţiuni de intoxicare", a adăugat McGowan.

Pe termen mediu, grupul speră să răspundă creşterii cererii investind masiv în structuri de producţie din Mexic, Ungaria şi Danemarca până în 2022. Mii de persoane ar urma să fie angajate în acest scop, a spus într-un comunicat directorul financiar al Lego, John Goodwin.

Cifra de afaceri înregistrată în primul semestru a crescut cu 23%, atingând 14,1 miliarde de coroane daneze (1,9 miliarde de euro), lucru care a făcut din Lego numărul unu mondial pe piaţa jucăriilor, înaintea firmelor americane Mattel şi Hasbro. Lego, care aparţine în continuare familiei tâmplarului care a creat societatea în 1930, este mult mai rentabilă decât concurentele sale, încheie AFP.

×
Subiecte în articol: lego jucarii de craciun