x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Libération: Narcotraficanţii spală bani în România

Libération: Narcotraficanţii spală bani în România

de Mihaela Matachita    |    08 Noi 2008   •   00:00
Libération: Narcotraficanţii spală bani în România

Reţelele europene de narcotraficanţi îşi spală banii, trecându-i prin cazinouri din Muntenegru şi România, înainte de a-i transfera asociaţilor din Asia Centrală, a relatat Libération, în ediţia electronică.

“Cartelurile” europene de traficanţi au întregi reţele de intermediari a căror misiune este aceea de a spăla banii obţinuţi din narcotrafic. Potrivit Direcţiei de informaţii şi anchete vamale (DNRED) din Franţa, citată de cotidianul francez Libération, sumele de bani trec mai întâi prin cazinouri din România şi Muntenegru, iar apoi sunt expediate în conturi din ţările limitrofe Afganistanului din Asia Centrală. Mai multe persoane au fost arestate la frontiera cu Franţa, având asupra lor peste un milion de euro, bani “cash”.

Recentele descoperiri ale serviciilor de informaţii franceze referitoare la rutele traficului de droguri susţin datele Observatorului european pentru droguri, care a dat publicităţii joi, la Bruxelles, raportul său anual, precizează ziarul. Cantitatea de heroină confiscată a crescut cu 10%, arată agenţia Uniunii Europene în acest raport, adăugând că tendinţa este paralelă cu creşterea producţiei de opiu în Afganistan. Libération îl citează pe şeful diviziei de criminalitate a DNRED, Benoît Pascal, care apreciază că primele operaţiuni de transformare a opiului în heroină şi pregătirea transporturilor se desfăşoară în Pakistan sau Iran. Apoi, potrivit DNRED, mafiile albaneze, kosovare şi turce, asociate baronilor afgani au grijă ca o parte din producţie să plece spre Europa, inclusiv către Franţa.

×
Subiecte în articol: externe