x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul PiS: Femeile poloneze nu au mulți copii, deoarece beau prea mult!

Liderul PiS: Femeile poloneze nu au mulți copii, deoarece beau prea mult!

07 Noi 2022   •   10:20
Liderul PiS: Femeile poloneze nu au mulți copii, deoarece beau prea mult!
Sursa foto: Hepta

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist aflat la putere în Polonia, a deplâns în weekend natalitatea scăzută din ţara sa, pe care a pus-o pe seama consumului excesiv de alcool în rândul femeilor tinere. Cuvintele sale au atras o avalanşă de critici din partea opoziţiei şi în media independente, informează AFP.

Într-un discurs susţinut la Elk, în nord-estul ţării, el a declarat că demografia din Polonia suferă, între altele, „din cauza unei anumite atitudini a oamenilor, în special a femeilor”. „Dacă se va menţine situaţia în care, până la 25 de ani, tinerele femei beau la fel de mult ca bărbaţii de aceeaşi vârstă, atunci nu vor exista copii. Nu uitaţi că un bărbat, pentru a deveni alcoolic, trebuie să depăşească măsura, în medie, timp de 20 de ani (...), iar o femeie, timp de numai doi ani!”, a spus el.

Kaczynski a precizat că are aceste informaţii de la un medic, care i-a spus că „a reuşit să vindece de alcoolism o treime dintre pacienţii săi bărbaţi, dar nicio femeie”.

De asemenea, el a subliniat că nu este în favoarea ideii ca femeile să aibă copii la o vârstă foarte tânără, deoarece „femeia trebuie să se coacă pentru a fi mama”. „Dar dacă, până la vârsta de 25 de ani, ea bea prea mult, atunci, ca să glumesc puţin, nu este de bun augur în acest sens.”, a adăugat liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare. Kaczynski, care se află într-un turneu în provincie pentru a-i mobiliza pe membrii PiS în vederea alegerilor parlamentare din 2023, a reluat apoi subiectul la Olsztyn, în nord-estul ţării.

Natalitatea scade în Polonia de câţiva ani. Aflat la putere din 2015, PiS a încercat să remedieze situaţia în special prin introducerea unei alocaţii de peste o sută de euro pe copil începând cu al doilea. Conform opoziţiei, este posibil ca înăsprirea legii care limitează strict avortul, inclusiv în caz de malformaţie a embrionului, să le fi determinat pe unele femei să evite să rămână însărcinate.

×
Subiecte în articol: jaroslaw kaczynski natalitate Polonia