Trupele ruse au bombardat de cinci ori regiunea Nikopol cu lansatoare de rachete „Grad” și artilerie grea
Armata rusă a tras cu peste 30 de obuze în Nikopol, distrugând case private, anexe, o cafenea și un hotel.
Șeful administrației militare regionale Dnepropetrovsk, Valentin Reznichenko, a anunțat acest lucru pe canalul său de Telegram.
„Rușii au lovit două raioane, Nikopolsky și Sinelnikovsky. Nikopolsky a fost lovit cu „Grad” și artilerie grea de cinci ori. Nikopol a avut de suferit cel mai mult. Peste 30 de obuze rusești au zburat acolo. Niciun om nu a fost rănit. Case private, anexe, o cafenea și un hotel, au fost avariate. Peste 1.000 de familii au rămas fără electricitate. Inginerii electrotehnici repară deja liniile”, scrie Reznichenko.
Zelenski afirmă că trupele ucrainene fac progrese notabile în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că armata țării sale a obținut "rezultate semnificative" în est și a menționat Lyman, un bastion ocupat de ruși, pe care forțele pro-Moscova se luptă să îl păstreze, scrie Reuters.
Ministerul ucrainean al Apărării a declarat anterior că trupele au capturat satul Drobysheve, la aproximativ 10 km la nord-vest de Lyman, în estul regiunii Donețk.
Lyman a fost în centrul unor lupte reînnoite de când Ucraina a înfrânt forțele rusești din regiunea Harkov, aflată în apropiere, într-o contraofensivă fulgerătoare luna aceasta.
"Avem rezultate semnificative în estul țării noastre ... toată lumea a auzit ce se întâmplă în Lyman", a declarat Zelenskiy într-un mesaj video.
"Aceștia sunt pași care înseamnă mult pentru noi", a adăugat el, dar nu a dat detalii.
Șeful administrației susținute de Rusia în regiunea Donețk a declarat mai devreme vineri că Lyman era "semi-încercuit" de armata ucraineană și că veștile de pe front erau "alarmante".
Într-un mesaj postat pe Telegram, Denis Pușilin a recunoscut că forțele sale nu mai controlează în totalitate nici Drobysheve, nici Yampil, la sud-est de Lyman.
Rușii au lansat un atac cu rachete asupra unui convoi civil umanitar la ieșirea din Zaporojie: 30 de persoane ucise și 88 rănite
Rușii au lansat un atac cu rachete asupra unui convoi civil umanitar la ieșirea din Zaporojie. În urma atacului, 30 de persoane au fost ucise, iar 88 – rănite, anunță șeful Poliției Naționale a Ucrainei, Igor Klimenko.
„Printre morți se află doi copii: o fată de 11 ani și un băiat de 14 ani. O fetiță de 3 ani a fost, de asemenea, rănită”, a declarat Klimenko.